Efectele nebănuite ale coronavirusului: Agenţiile de informaţii ale SUA trebuie să comunice în 180 de zile tot ce ştiu despre OZN-uri

Agenţiile de informaţii americane au la dispoziţie 180 de zile pentru a comunica ceea ce ştiu despre OZN-uri, după cel mai recent pachet financiar de ajutor pentru coronavirus şi de finanţare guvernamentală, de 2,3 trilioane de dolari, anunţă CNN.

5644 afișări
Imaginea articolului Efectele nebănuite ale coronavirusului: Agenţiile de informaţii ale SUA trebuie să comunice în 180 de zile tot ce ştiu despre OZN-uri

Efectele nebănuite ale coronavirusului: Agenţiile de informaţii ale SUA trebuie să comunice în 180 de zile tot ce ştiu despre OZN-uri

Din momentul în care preşedintele Donald Trump a semnat, în decembrie, proiectul de lege de ajutor pentru coronavirus şi de finanţare guvernamentală a început numărătoarea inversă a celor 180 de zile pentru ca agenţiile de informaţii americane să spună Congresului ce ştiu despre OZN-uri.

Este o prevedere care a fost inclusă în secţiunea „comentarii ale comitetului” din Legea de autorizare a serviciilor de informaţii pentru anul fiscal 2021, care era cuprinsă în proiectul masiv de lege.

Raportul trebuie să conţină analize detaliate ale datelor şi informaţiilor despre OZN colectate de Office of Naval Intelligence, Unidentified Aerial Phenomena Task Force şi de FBI, conform directivei comitetului Senatului.

Raportul ar trebui să identifice orice potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale reprezentate de OZN-uri şi să evalueze dacă vreunul dintre adversarii naţiunii ar putea fi în spatele unei astfel de activităţi, a spus comitetul, conform CNN.

Raportul prezentat ar trebui să fie neclasificat, a spus comitetul, deşi poate conţine o anexă clasificată.

Un purtător de cuvânt al Office of the Director of National Intelligence a confirmat informaţia.

Pentagonul a prezentat trei scurte videoclipuri în aprilie a anului trecut, care arătau „fenomene aeriene neidentificate” - clipuri pe care Marina SUA le confirmase anterior ca fiind reale.

Videoclipurile, unul din 2004 şi celelalte două din 2015, arată obiecte zburătoare neidentificate care se mişcă rapid în timp ce sunt înregistrate de camerele cu infraroşii. Nu este clar ce sunt obiectele şi nu există un consens cu privire la originea lor. Unii cred că pot fi drone operate de adversari care caută să adune informaţii, mai degrabă decât extratereştrii pe care îi asociem în mod normal cu OZN-urile.

În august, Pentagonul a anunţat că formează un grup de lucru pentru investigare.

Membrii Congresului şi oficialii Pentagonului sunt de mult îngrijoraţi de apariţia unor aeronave neidentificate care au zburat peste bazele militare americane. Pentagonul a studiat anterior înregistrările unor astfel de incidente, ca parte a unui program clasificat lansat la de fostul senator Harry Reid. Acest program a fost lansat în 2007 şi s-a încheiat în 2012, potrivit Pentagonului, deoarece a evaluat că există priorităţi mai mari care au nevoie de finanţare.

Fostul şef al programului Luis Elizondo a declarat pentru CNN în 2017 că personal crede că „există dovezi foarte convingătoare că s-ar putea să nu fim singuri”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici