EIU: Este neclar dacă interesele României sunt cel mai bine servite printr-o relaţie ostilă cu Rusia

Rusia e în mod special deranjată de "atitudinea iredentistă a lui Traian Băsescu faţă de Moldova", scrie EIU, adăugând că este neclar dacă interesele României, dependentă de importurile de energie din Rusia, sunt cel mai bine servite printr-o relaţie ostilă cu această ţară.

17 afișări
Imaginea articolului EIU: Este neclar dacă interesele României sunt cel mai bine servite printr-o relaţie ostilă cu Rusia

EIU: Este neclar dacă interesele României sunt cel mai bine servite printr-o relaţie ostilă cu Rusia (Imagine: Răzvan CHiriţă/Mediafax Foto)

Guvernul român se va confrunta cu provocări în relaţia cu Republica Moldova şi Rusia se arată într-o analiză a Economist Intelligence Unit (EIU) referitoare la România.

Sursa citată apreciază că Rusia este în mod special deranjată de "atitudinea iredentistă a lui Traian Băsescu faţă de Moldova, atitudine care l-a ajutat să câştige 95% dintre voturile românilor din această ţară în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale".

România este însă dependentă de importurile de energie din Rusia şi nu este clar faptul că interesele ei sunt cel mai bine servite printr-o relaţie ostilă cu Rusia.

EIU reaminteşte în acest context că purtătorul de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko, l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu folosirea Rusiei în remarci făcute de acesta în timpul campaniei electorale, inclusiv în atacurile îndreptate împotriva contracandidatului său, Mircea Geoană, referitor la o vizită privată efectuată de cel din urmă la Moscova.

Studiul menţionează că Nesterenko l-a acuzat pe Traian Băsescu de a fi jucat "cartea Rusiei" împotriva rivalilor politici dar şi de a fi insinuat că Rusia s-ar fi amestecat în probleme interne ale României.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici