Liderul francez, aflat într-o vizită în Kenya, a afirmat că UE a alocat luni de zile pentru negocierea acordului, însă acum doar Marea Britanie poate găsi calea de ieşire din Blocul comunitar, întrucât „soluţia la impasul din prezent este la Londra”, informează site-ul agenţiei The Associated Press.
Macron a mai afirmat că negociatorii UE vor studia o eventuală cerere din partea Londrei privind amânarea Brexit, însă statele membre UE nu sunt dispus să accepte în mod automat o amânare.
Guvernul britanic trebuie „să ne explice care este sensul, şi în mod particular dacă adaugă ceva”, a conchis preşedintele francez.