Explozii în nord-estul Indiei, soldate cu cel puţin cinci morţi şi 50 de răniţi

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 50 rănite, joi, într-o serie de explozii produse la Guwahati, în statul Assam, din nord-estul Indiei, a anunţat poliţia, care a acuzat o grupare de gherilă regională.

16 afișări
Imaginea articolului Explozii în nord-estul Indiei, soldate cu cel puţin cinci morţi şi 50 de răniţi

Explozii în nord-estul Indiei, soldate cu cel puţin cinci morţi şi 50 de răniţi (Imagine: Mediafax Foto)

"Cel puţin cinci persoane au murit până în prezent şi 50 sunt rănite, conform primelor informaţii disponibile", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei.

Două dintre explozii s-au produs în pieţe aglomerate şi o a treia pe o şosea din Guwahati, cel mai mare oraş din statul Assam, conform poliţiei. Potrivit martorilor, numeroşi răniţi au suferit arsuri.

Poliţia a precizat că bombele, a căror putere a fost sporită cu ajutorul unor bile de oţel, au fost montate pe biciclete în atentatele care au vizat pieţele, iar cea de-a treia a fost plasată într-o pubelă.

Comandantul poliţiei din Guwahati, G. P. Singh, a subliniat că exploziile au fost provocate de dispozitive artizanale, probabil montate de gherila Frontului unit pentru eliberarea Assam (ULFA, care duce o luptă armată din 1979 pentru independenţa statului Assam).

"Nimeni nu a revendicat exploziile, dar bănuim că ULFA a fost în spatele acestor atacuri", a precizat Singh. ULFA este considerată grupare teroristă de New Delhi.

Comandantul poliţiei din statul Assam, G.M. Srivastava, a acuzat de asemenea mişcarea de gherilă, precizând că patru femei figurează printre răniţi. "Exploziile au fost declanşate sigur de militanţii ULFA", a declarat Srivastava, afirmând că aceştia sunt căutaţi.

Exploziile au avut loc în timp ce ministrul indian de Interne, Palaniappan Chidambaram, se afla în vizită la Guwahati pentru a controla securitatea din această zonă care a fost adesea teatrul violenţelor. "Una dintre bombe a explodat în apropierea drumului pe care trebuia să treacă ministrul", a declarat un oficial de rang înalt al poliţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici