FBI a avertizat autorităţile din Texas înainte de atacul de la expoziţia de caricaturi cu Mahomed

Poliţia federală (FBI) a avertizat autorităţile din Texas - cu câteva ore înainte de eveniment - asupra posibilităţii ca un suspect extremist să îşi facă apariţia la Garland, la o expoziţie de caricaturi cu profetul Mahomed, considerate provocatoare, relatează BBC News online.

505 afișări
Imaginea articolului FBI a avertizat autorităţile din Texas înainte de atacul de la expoziţia de caricaturi cu Mahomed

FBI a avertizat autorităţile din Texas înainte de atacul de la expoziţia de caricaturi cu Mahomed (Imagine: captura video)

Însă directorul FBI James Comey a declarat joi că agenţia nu avea indicii potrivit cărora atacul de duminică ar fi fost plănuit.

Elton Simpson şi Nadir Soofi au fost împuşcaţi mortal după ce au rănit un paznic.

Simpson, care avea legături pe reţele de socializare cu Statul Islamic (SI), a făcut aluzie la un atac într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit autorităţilor americane, Simpson se afla sub supraveghere din 2006 şi a fost condamnat în 2010 pentru că a minţit în legătură cu planuri de a se alătura jihadului în Somalia. Soofi, colegul de apartament al lui Simpson, nu era suspectat, anterior, de legături cu terorismul.

Incidentul din Texas a fost dejucat la limită duminică, după ce o maşină a oprit la intrarea complexului Curtis Culwell din Garland, lângă Dallas, în care aproximativ 200 de persoane participau la un eveniment în cadrul căruia erau expuse caricaturi cu profetul Mahomed. Simpson şi Soofi, amândoi rezidenţi la Phoenix, au rănit un paznic, după care au fost împuşcaţi de un poliţist.

Directorul FBI a declarat că atacul evidenţiază pericolul extremiştilor de pe teritoriul american, inspiraţi şi antrenaţi de militanţi din străinătate pe reţele de socializare.

"Cântecul de sirenă vine din buzunare, de pe telefoanele mobile, în cazul unora care folosesc Twitterul", a spus Comey. "Este ca şi cum diavolul le stă pe umăr şi îi îndeamnă «omoară, omoară, omoară, omoară!» toată ziua", a adăugat el.

Comey a făcut, de asemenea, o diferenţă între cei care vorbesc despre atacuri online şi cei care trec la fapte violente.

"Ştiu că există şi alţi Elton Simpson acolo", a spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici