Rusia a reacționat după ce Statele Unite au preluat controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc.
Ministerul susține că operațiunea a încălcat legislația maritimă și că Rusia a acordat navei permisiunea, prin intermediul unui permis temporar emis în data de 24 decembrie 2025, de a „arbora pavilionul Federației Ruse, emis în conformitate cu legislația rusă și dreptul internațional”.
„În conformitate cu normele Convenției ONU din 1982 privind dreptul mării, există un regim de libertate de navigație în apele mării libere și niciun stat nu are dreptul să folosească forța împotriva navelor înregistrate în mod corespunzător în jurisdicțiile altor state”, se arată în reacția Ministerului Transporturilor din Rusia, într-o postare pe Telegram.
Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat că trupele britanice au oferit sprijin pentru capturarea navei Marinera de către SUA, transmite Sky News.
Operațiunea pe mare a implicat o navă RFA Tideforce, în timp ce RAF a asigurat sprijinul aerian de supraveghere.
„Marea Britanie a acordat sprijin Statelor Unite, la cererea acestora, pentru a intercepta astăzi nava Bella 1”, a declarat ministerul într-un comunicat citat de Sky News.
Acest sprijin a fost „planificat în prealabil”, „în deplină conformitate cu dreptul internațional”.
Statele Unite au capturat o a doua navă, de această dată în Caraibe, în această dimineață, a anunțat Comandamentul Sud al SUA pe X. Nava este considerată apatridă și „desfășura activități ilicite”, potrivit Comandamentului Sudic.
„Departamentul de Război, în coordonare cu Departamentul de Securitate Internă, a capturat fără incidente un petrolier fără naționalitate, sancționat, aparținând flotei negre. Nava interceptată, M/T Sophia, opera în apele internaționale și desfășura activități ilicite în Marea Caraibelor. Paza de Coastă a SUA escortează M/T Sophia către SUA pentru a fi supusă unei dispoziții finale”, se arată în postarea de pe X.
In a pre-dawn action this morning, the Department of War, in coordination with the Department of Homeland Security, apprehended a stateless, sanctioned dark fleet motor tanker without incident.
The interdicted vessel, M/T Sophia, was operating in international waters and… pic.twitter.com/JQm9gHprPk
— U.S. Southern Command (@Southcom) January 7, 2026
Pete Hegseth, secretarul de război al SUA, a reacționat la confiscarea petrolierului Marinera într-o postare pe X.
„Blocada petrolului venezuelean sancționat și ilicit rămâne ÎN VIGOARE – oriunde în lume”, a scris acesta.
The blockade of sanctioned and illicit Venezuelan oil remains in FULL EFFECT — anywhere in the world. https://t.co/iTPUWqrFiB
— Pete Hegseth (@PeteHegseth) January 7, 2026
Statele Unite au preluat, miercuri, controlul asupra navei „Marinera”, un petrolier aflat sub pavilion rus, suspectat că face parte din flota fantomă a Rusiei, potrivit Sky News.
Petrolierul Marinera a fost securizat și se află în prezent în custodia SUA, a declarat un oficial american pentru NBC News.
La scurt timp după, Comandamentul European al Statelor Unite a confirmat, într-o postare pe X, „confiscarea” petrolierului Marinera pentru încălcarea sancțiunilor americane.
„@TheJusticeDept (Departamentul de Justiție) și @DHSgov (Departamentul pentru Securitate Internă), în coordonare cu @DeptofWar (Departamentul de Război), au anunțat astăzi sechestrarea navei comerciale Bella 1 pentru încălcarea sancțiunilor SUA. Nava a fost sechestrată în Atlanticul de Nord în baza unui mandat emis de o instanță federală din SUA, după ce a fost urmărită de nava USCGC Munro”, se arată în postarea de pe X.
The @TheJusticeDept & @DHSgov, in coordination with the @DeptofWar today announced the seizure of
the M/V Bella 1 for violations of U.S. sanctions. The vessel was seized in the North Atlantic pursuant to a warrant issued by a U.S. federal court after being tracked by USCGC Munro. pic.twitter.com/bm5KcCK30X— U.S. European Command (@US_EUCOM) January 7, 2026
Departamentul pentru Securitate Internă a condus operațiunea cu sprijinul armatei americane.
Oficialul a declarat că, în prezent, la bord se află oficiali ai forțelor de ordine din SUA, Departamentul pentru Securitate Internă preluând conducerea operațiunii.
Informația vine în contextul în care în cursul zilei, Rusia a trimis nave militare pentru a escorta petrolierul urmărit de forțele americane în Atlantic.
Capturarea, care ar putea amplifica tensiunile dintre SUA și Rusia, are loc după ce tancul petrolier, cunoscut inițial sub numele de Bella 1, a evitat o „blocadă” maritimă a SUA asupra navelor sancționate și a respins eforturile anterioare ale Gărzii de Coastă americane de a urca la bord, în largul Venezuelei, în luna decembrie.