Duminică, Édouard Philippe, fostul premier al Franței, și-a lansat campania pentru alegerile prezidențiale din 2027, în cadrul cărora este principalul candidat capabil să oprească partidul de extremă dreaptă Rassemblement National (RN).
În cadrul evenimentului de lansare a campaniei, Édouard Philippe a adunat oficiali și reprezentanți aleși din partidul său, Horizons, pentru a trasa planul prin care intenționează să îi învingă pe liderii de extremă dreapta Marine Le Pen și Jordan Bardella, ambii favoriți în sondaje.
„Voi face propuneri, propuneri care îi vor uni pe ceilalți: o platformă clară, ambițioasă, precisă și realistă, care va avea o amploare uriașă”, a spus Philippe.
Potrivit POLITICO, Philipe va organiza primul său miting electoral la Paris în data de 5 iulie, precum și o zi națională de campanie la sfârșitul lunii iunie. Sunt planificate alte 1.000 de adunări electorale la scară redusă.
Potrivit oficialilor partidului, unul dintre obiectivele pe termen scurt ale lui Edouard Philippe este acela de a uni centrul-dreapta în jurul candidaturii sale, și în special conservatorii, scrie POLITICO.
În timpul discursului său de o oră de la Reims, el și-a schițat obiectivele pentru campanie, abordând mai multe subiecte-cheie pentru conservatori: reducerea impozitelor pe cifra de afaceri pentru companiile franceze, reducerea birocrației, reechilibrarea sistemului public de pensii și combaterea criminalității și a traficului de droguri.
Conform sondajelor inițiale, Philippe se contura ca fiind candidatul de centru cel mai bine plasat pentru a învinge extrema dreaptă la următoarele alegeri prezidențiale. Totuși, situația nu mai este aceeași în sondajele recente.