Furtul de bijuterii din timpul Festivalului de la Cannes: Un suspect, arestat în Spania

Un bărbat bănuit că a fost implicat în furtul bijuteriilor Chopard, în valoare de peste 1 milion de dolari, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, a fost arestat în iunie, în urma unei anchete iniţiate pentru un alt furt, în localitatea spaniolă Palma de Majorca.

270 afişări
Imaginea articolului Furtul de bijuterii din timpul Festivalului de la Cannes: Un suspect, arestat în Spania

Furtul de bijuterii din timpul Festivalului de la Cannes: Un suspect, arestat în Spania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Informaţia a fost anunţată duminică de mai multe surse care au confirmat o ştire apărută în publicaţia franceză Journal du dimanche.

Pe 21 iunie, un franco-algerian în vârstă de 40 de ani, cunoscut de poliţie pentru comiterea mai multor furturi, a fost prins în flagrant într-un hotel de lux din Palma de Majorca, la Cala Ratjada, şi a fost încarcerat la scurt timp după aceea, a anunţat Garda civilă spaniolă.

"Au fost făcute anumite asocieri" cu faptele comise pe 17 mai la un hotel Novotel din Cannes, a precizat o sursă apropiată de anchetă, care a subliniat faptul că "hoţul nu a fost interogat", la cererea poliţiei franceze.

Anchetatorii vor interoga suspectul după înfiinţarea unei comisii rogatorii internaţionale. "Se pare că el este obişnuit să facă astfel de lucruri", a adăugat aceeaşi sursă, care îndeamnă totodată la prudenţă.

Alţi doi bărbaţi sunt daţi în căutare pe plan internaţional în cadrul anchetei acestui furt de bijuterii, care urmau să fie împrumutate unor vedete de cinema în momentul în care acestea păşeau pe covorul roşu de la Cannes.

Cufărul în care se aflau bijuteriile a fost extras din seiful camerei de hotel, fiind luat de hoţi, a afirmat o sursă din poliţia franceză.

Duminica trecută, tot la Cannes, un alt bărbat dat în urmărire a furat, sub ameninţarea unei arme, bijuterii în valoare de peste 100 milioane de euro de la Hotelul Carlton, cu ocazia unei expoziţii cu vânzare organizată de casa de bijuterii Leviev.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici