Aparatul a fost reperat „în imediata apropiere a aeroportului, în jurul orei 19.30”, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției din orașul din nordul Germaniei.
În consecință, controlul aerian, în acord cu poliția federală, a suspendat imediat operațiunile de decolare și aterizare.
Traficul a fost reluat după aproximativ o oră.
Vineri seara, zborurile au fost suspendate timp de aproape două ore la aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza prezenței dronelor. La începutul lunii octombrie, aeroportul din München, al doilea ca mărime din Germania, a fost nevoit să-și întrerupă operațiunile timp de câteva ore din același motiv.
Autoritățile germane au avertizat în repetate rânduri cu privire la amenințarea crescândă reprezentată de drone, după o serie de incursiuni ale unor aparate neidentificate în aeroporturi și baze militare.