Guy Verhofstadt prezintă un plan de relansare economică a UE

Fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt, aflat în fruntea listei liberalilor flamanzi pentru alegerile europene, a prezentat marţi planul său pentru a "scoate Europa din criză" şi a denunţat inerţia Comisiei Europene actuale.

20 afișări
Imaginea articolului Guy Verhofstadt prezintă un plan de relansare economică a UE

Guy Verhofstadt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prudent, Verhofstadt, candidat necâştigător la preşedinţia Comisiei în 2004, fiind judecat prea federalist de britanici, a susţinut că nu are altă ambiţie decât un mandat în Parlamentul European, marţi, în timpul unei conferinţe de presă. Acest lucru a avut loc deşi el a fost propus din nou preşedinte al Comisiei de către Partidul Democrat European, unul dintre partidele care constituie Alianţa democraţilor şi liberalilor pentru Europa (ALDE), cel de-al treilea grup din Parlamentul European.

Guy Verhofstadt a criticat totuşi dur activitatea Comisiei în exerciţiu şi a preşedintelui său, conservatorul portughez Jose Manuel Barroso, care are toate şansele să fie desemnat pentru un nou mandat.

"Nu avem strategie europeană clară pentru a lupta împotriva crizei, cea mai gravă de la al Doilea Război Mondial", iar "Comisia tace", a apreciat el.

Verhofstadt preconizează trei măsuri pentru a evita stagnarea economiei UE: "curăţarea sistemului bancar european de produse toxice", "un plan european de investiţii reprezentând 6 la sută din produsul naţional brut european", adică dublarea sumelor mobilizate de cele 27 de planuri de relansare naţionale şi "crearea unui Guvern economic european, o idee susţinută de Zapatero (premierul spaniol) şi Sarkozy (preşedintele francez)".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici