Honduras a inaugurat un nou sit maya

Autorităţile din Honduras au inaugurat, joi, pentru public, un nou sit arheologic, o fortăreaţă militară maya, situată la aproximativ doi kilometri de celebrul oraş Copan, în apropiere de frontiera cu Guatemala.

350 afișări
Imaginea articolului Honduras a inaugurat un nou sit maya

Situl Copan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest nou sit, denumit Rastrojon, a fost amenajat pe un deal împădurit, o poziţie ideală pentru a domina valea fluviului Copan şi pentru a proteja cetatea omonimă, afirmă cercetătorii de la Institutul de antropologie şi istorie din Honduras (IHAH).

Amplasamentul sitului, obiectele descoperite (vârfuri de lance şi de săgeţi) şi temele sculpturilor "sugerează faptul că Rastrojon era un fort construit pentru a asigura apărarea oraşului", se afirmă în comunicatul emis de IHAH.

Până în prezent, experţii au descoperit în valea Copan, o zonă de 24 kilometri pătraţi, vestigiile provenind de la 3.450 de edificii din piatră, inclusiv din centrul oraşului.

Acel spaţiu de 2 kilometri pătraţi adăposteşte ruinele impozante ale unui oraş în care se aflau un vast palat central, o scară uriaşă gravată cu glife şi peste 1.000 de monumente funerare, edificii şi stele.

Situl Copan, ridicat între anii 437 e.n. şi 822 e.n., reprezintă un vestigiu important al civilizaţiei maya. Declarat patrimoniu mondial al umanităţii de către UNESCO, în 1980, situl este vizitat de peste 100.000 de turişti în fiecare an.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici