Hotelurile Taj Mahal şi Trident din Bombay, vor fi redeschise duminică

O aripă a palatului Taj Mahal şi hotelul Trident din Bombay, atacate la sfârşitul lui noiembrie de un comando islamist, urmează să se redeschidă duminică, au anunţat sâmbătă reprezentanţii celor două hoteluri.

32 afișări
Imaginea articolului Hotelurile Taj Mahal şi Trident din Bombay, vor fi redeschise duminică

Hotelurile Taj Mahal şi Trident din Bombay, vor fi redeschise duminică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Clienţii vor putea închiria o cameră începând de duminică dimineaţă la Trident, în timp ce o mie de invitaţi sunt aşteptaţi la o recepţie privată pentru redeschiderea aripii moderne a hotelului Taj, numită Tower.

"Este cel mai bun lucru care se putea întâmpla", a declarat directorul general al Trident, Sanju Soni, cu ocazia unei vizite organizate pentru presă.

Măsurile de securitate erau foarte stricte, cu percheziţii corporale ale fiecărui vizitator, iar împrejurimile erau păzite de forţele de ordine.

În cursul unei conferinţe, preşedintele societăţii Trident Hotels, Rattan Kewani, a adus un omagiu celor 22 de clienţi şi zece angajaţi ucişi de atacatori în noiembrie.

Grupul Oberoi, proprietarul Trident, nu a prezentat o dată pentru redeschiderea hotelului său alăturat, Oberoi, care a fost afectat mai grav.

În ceea ce priveşte Taj Mahal, aripa Tower, adăugată în 1970, a scăpat distrugerilor suferite de clădirea originală în timpul celor 60 de ore de asediu, de la 26 la 29 noiembrie.

Taj Mahal, inaugurat în 1903, a devenit rapid cel mai frumos hotel din Bombay, găzduind capete încoronate, vedete din muzică sau cinema şi milionari care trec prin capitala economică a Indiei.

Citeşte şi:

Ultimul bilanţ al atacurilor din Bombay - 188 de morţi

Forţele indiene au eliminat toţi teroriştii de la hotelul Taj din Bombay

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici