Imigranţii est-europeni dintr-un oraş britanic refuză ajutorul autorităţilor

Circa 20 de imigranţi lituanieni, slovaci, polonezi, ucraineni şi ruşi locuiesc într-o tabără insalubră amplasată la periferia oraşului britanic Peterborough, refuzând ofertele de muncă şi cazare ale autorităţilor locale.

11 afișări
Imaginea articolului Imigranţii est-europeni dintr-un oraş britanic refuză ajutorul autorităţilor

Imigranţii est-europeni dintr-un oraş britanic refuză ajutorul autorităţilor (Imagine: Mediafax Foto)

O serie de surse din cadrul autorităţilor locale susţin că numărul imigranţilor care locuiesc în condiţii similare în circa 12 tabere amplasate în jurul oraşului s-ar putea ridica la 200, majoritatea dintre ei trăind din cerşit, relatează The Daily Mail în ediţia electronică.

O parte dintre ei nici măcar nu dorm în corturi, ci în aer liber, acoperiţi doar de pături.

"Ar putea munci şi ar putea găsi cazare, dar aceste persoane pur şi simplu nu pot fi deranjate. (...) Ei dau o imagine proastă muncitorilor imigranţi", a declarat un purtător de cuvânt al consiliului local.

"Aceşti imigranţi nu vor să plece acasă sub nici o formă. Locuitul într-un cort pare să fie mai bun decât cel în casa lor", a declarat, la rândul său, John Holdich, consilier local responsabil de locuinţe.

Tabăra este amplasată în apropierea unei căi ferate care traversează zona de nord a oraşului.

"Mi s-a spus că nu îmi va fi foame în Marea Britanie şi este adevărat. Mereu găseşti ceva de mâncare", a declarat un imigrant lituanian.

Autorităţile locale au intervenit în repetate rânduri pentru desfiinţarea taberei, dar imigranţii s-au mutat apoi în imediata apropiere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici