Indemnizaţii de 300 de milioane de euro pentru familiile victimelor atentatelor teroriste din Paris

Indemnizaţiile pentru familiile victimelor atentatelor din Paris ar putea ajunge la valoarea totală de 300 de milioane de euro, potrivit ministrului francez al Justiţiei, Christiane Taubira, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

332 afișări
Imaginea articolului Indemnizaţii de 300 de milioane de euro pentru familiile victimelor atentatelor teroriste din Paris

Indemnizaţii de 300 de milioane de euro pentru familiile victimelor atentatelor teroriste din Paris (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

Într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien, Taubira a precizat că valoarea totală a indemnizaţiilor oferite famiilor victimelor atentatelor din Paris din noaptea de 13-14 noiembrie, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, ar putea ajunge la 300 de milioane de euro în condiţiile în care deja au fost alocate circa opt milioane de euro.

Din Fondul de garantare a victimelor actelor teroriste şi ale altor infracţiuni (FGTI), înfiinţat în 1986, au fost deja acordate 6,7 milioane de euro familiilor persoanelor decedate, pe lângă cele 771.000 de euro ce reprezintă "cheltuieli de transport pentru cei apropiaţi, răniţi şi familiile lor", a precizat Ministerul francez al Justiţiei.

Şase zone din Paris au fost vizate de atentate teroriste în noaptea de 13-14 noiembrie, atacurile fiind revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici