India şi China au decis să îşi consolideze relaţiile militare

India şi China au decis joi să îşi consolideze relaţiile militare şi să intensifice discuţiile pentru a asigura pacea la graniţa comună, au transmis oficialii indieni după o întâlnire între miniştrii pentru Apărare ai celor două ţări, relatează Reuters.

581 afișări
Imaginea articolului India şi China au decis să îşi consolideze relaţiile militare

India şi China au decis să îşi consolideze relaţiile militare

Relaţiile dintre India şi China s-au deteriorat după o dispută militară care a durat 73 de zile, privind graniţa Himalayană.

Ministrul Apărării chinez, Wei Fenghe, s-a întâlnit joi cu omologul său indian, Nirmala Sitharaman, au transmis reprezentanţii Guvernului indian.

„Am decis să extindem cooperarea forţelor noastre armate în ceea ce priveşte antrenamentele, exerciţiile militare comune şi alte interacţiuni profesionale”, se menţionează într-un comunicat emis de Guvern.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre problema graniţei comune şi au decis să implementeze „măsuri de consolidare a încrederii” pentru a menţine pacea, inclusiv instalarea unei linii de comunicare între armate.

Relaţiile celor două ţări au început să se îmbunătăţească recent. În luna aprilie, preşedintele chinez Xi Jinping şi prim-ministrul indian Narendra Modi au decis îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

Săptămâna aceasta, ministrul Wei Fenghe a avut o întâlnire cu Narendra Modi, în cadrul căreia premierul a declarat că prietenia dintre India şi China datează din vremuri antice.

Cele două mari puteri economiice asiatice împărtăşesc păreri similare în mai multe privinţe, printre care taxele vamale impuse Chinei de către Statele Unite.

India şi China au purtat un război în anul 1962 în urma disputei privind graniţa comună, care se întinde pe o suprafaţă de 3.500 kilometri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici