Jimmy Carter, fost preşedinte american: "Rusia ameninţă securitatea Europei şi a întregii lumi". În timpul mandatului său, sovieticii au invadat Afganistanul

  • Jimmy Carter, în vârstă de 97 ani, fost preşedinte american între anii 1977 şi 1980 condamnă Rusia pentru atacarea Ucrainei.
  • Când a fost preşedinte, Uniunea Sovietică a atacat Afganistanul în 1979 pentru a nimici insurgenţa mujahedină.
  • Uniunea Sovietică a pierdut războiul după 10 ani din cauza că Jimmy Carter şi CIA au început "Operaţiunea Ciclonul" pentru finanţarea şi aprovizionarea mujahedinilor
  • În 1989, Uniunea Sovietică şi-a retras trupele din Afganistan, iar 2 ani mai târziu s-a destrămat.
666 afișări
Imaginea articolului Jimmy Carter, fost preşedinte american: "Rusia ameninţă securitatea Europei şi a întregii lumi". În timpul mandatului său, sovieticii au invadat Afganistanul

Jimmy Carter, fost preşedinte american: "Rusia ameninţă securitatea Europei şi a întregii lumi". În timpul mandatului său, sovieticii au invadat Afganistanul

Fostul preşedinte democrat al Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, în vârstă de 97 ani, a declarat joi că invadarea Ucrainei de către Rusia încalcă legea internaţională şi „ameninţă securitatea” Europei şi a întregii lumi. Şi ceilalţi foşti preşedinţi americani au condamnat atacul Kremlinului asupra vecinului său, scrie CNN.

„Atacul neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei folosind arme militare şi cibernetice încalcă dreptul internaţional şi drepturile fundamentale ale poporului ucrainean”, a spus Carter într-un comunicat postat pe Twitter.

„Condamn acest atac nedrept asupra suveranităţii Ucrainei, atac care ameninţă securitatea în Europa şi în întreaga lume. Fac apel la preşedintele Putin să oprească orice acţiune militară şi să restabilească pacea”.
SUA şi aliaţii, a spus fostul preşedinte, „trebuie să fie alături de poporul Ucrainei în sprijinul dreptului ei la pace, securitate şi autodeterminare”.

Jimmy Carter şi invadarea sovietică a Afganistanului 

În 1979, în al treilea an de mandat prezidenţial al lui Jimmy Carter, Uniunea Sovietică, condusă de secretarul general Leonid Brejnev, a atacat Afganistanul pentru a nimici insurgenţa islamică a mujahedinilor şi pentru a sprijini Partidul Comunist de acolo. Relaţiile dintre SUA şi URSS au îngheţat din nou după o perioadă de detensionare. 

Jimmy Carter a condamnat atacul sovietic de atunci. Nu a băgat America şi NATO în război direct cu Uniunea Sovietică, dar în schimb:

  • CIA le-a trimis bani şi arme mujahedinilor din Afganistan pentru a se opune sovieticilor din 1979 
  • a boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980 

Chiar dacă democratul Jimmy Carter a pierdut alegerile prezidenţiale din toamna anului 1980 în faţa republicanului Ronald Reagan, fiind foarte criticat pentru că ar fi gestionat prost problema revoluţiei islamice, evacuarea eşuată a personalului ambasadei americane de la Teheran şi criza ostaticilor din Iran (care s-a terminat totuşi cu bine, aceştia fiind eliberaţi), operaţiunea "Ciclonul" - programul de finanţare debutat în timpul preşedinţiei lui Jimmy Carter de către Agenţia Centrale de Informaţii (CIA) şi susţinută de reprezentantul democrat Charlie Wilson şi iniţiată de Zbigniew Brzezinski, consiilier pe probleme de securitate naţională, a dat roade pe termen lung.

Programul a fost continuat şi în timpul preşedinţiei lui Ronald Reagan, "Ciclonul" fiind cea mai costisitoare şi îndelungată operaţiune desfăşurată vreodată de CIA

Strategia iniţială a operaţiunii prespunea să ofere arme, tactici şi logistică mujahedinilor, plus programe de antrenament  pentru a spori capacitatea rebelilor de a lupta într-un război de gherilă împotriva sovieticilor. Iniţial, pentru a evita detectarea implicării SUA, programul a furnizat rebelilor doar armament de fabricaţie sovietică. Acest plan a fost permis prin sprijinul tacit al Israelului, care a capturat stocuri mari de armament fabricat sovietic în timpul războiului de Yom Kippur şi a fost de acord să le vândă CIA în mod clandestin. 

După 1985, pe măsură ce administraţia Reagan a anunţat că va sprijini mişcările de rezistenţă antisovietice la nivel global (Doctrina Reagan), CIA a furnizat armament fabricat din SUA, inclusiv un număr mare de rachete Stinger. Mulţumită lor, afganii au reuşit să doboare multe elicoptere sovietice. 

America a finanţat Afganistanul prin doi intermediari - Pakistan căruia i-a vândut 40 avioane F-16, şi Arabia Saudită. 

Sovieticii au avut parte de pierderi atât de grele în războaiele de gherilă cu mujaheedinii foarte bine echipaţi cu arme americane şi finanţaţi cu bani americani încât că după 10 ani de război proxy, sovieticii s-au retras înfrânţi din Afganistan în 1989.

Acest război costisitor a contribuit la falimentarea Uniunii Sovietice din cauza cheltuielilor foarte mari. America a reuşit să învingă,în mod indirect, Uniunea Sovietică, la finalul Războiului Rece.  

Între 562.000 şi 2 milioane de afgani au fost ucişi. Dar 9.500 de soldaţi sovietici au fost ucişi în lupte de mujahedini, alţi 4000 au sucombat din cauza rănilor şi alţi 1000 au murit din cauza accidentelor şi bolilor. Afganistanul a fost "Vietnamul" Uniunii Sovietice, dar mult mai fatal, demonstrând ineficienţa modelului economic  sovietic. 

Din păcate, unii mujahedini au devenit teroriştii al-Qaeda şi talibanii aniilor 1990-2000 care au terorizat Afganistanul, şi apoi, lumea occidentală. Şi totuşi, cursul istoriei ar fi fost altul dacă Uniunea Sovietică ar fi reuşit să controleze Afganistanul. Multe dintre figurile implicate în lupta susţinută de SUA împotriva invadatorilor sovietici aveau să devină comandanţi terorişti notorii- Jalaluddin Haqqani (liderul reţelei Haqqani), Mohammed Omar (liderul talibanilor) şi Osama bin Laden (liderul). al-Qaida).

Conform Cărţii Recordurilor, operaţiunea "Ciclonul" a costat 2 miliarde de dolari. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici