John Kerry îndeamnă opoziţia siriană la participe la conferinţa de pace Geneva II

Secretarul de Stat american, John Kerry, a îndemnat, joi, opoziţia siriană să participe la conferinţa internaţională de pace Geneva II, programată să înceapă în 22 ianuarie.

92 afișări
Imaginea articolului John Kerry îndeamnă opoziţia siriană la participe la conferinţa de pace Geneva II

John Kerry (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Înainte de adunarea generală în cursul căreia Coaliţia naţională a opoziţiei siriene va decide dacă va participa la conferinţa internaţională de pace de la Geneva, Statele Unite recomandă un vot favorabil participării", a declarat Kerry la Washington.

"Poporul sirian trebuie să fie capabil să hotărască viitorul ţării sale, deci vocea sa trebuie să fie auzită", a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Conferinţa e pace Geneva II urmează să înceapă miercurea viitoare la Montreux, în Elveţia, şi are drept scop găsirea unei soluţii politice pentru conflictul sirian.

Geneva II urmează să contureze principalele linii ale unui acord privind o tranziţie politică în Siria, semnat la 30 iunie 2012, la Geneva, şi care nu a fost pus în aplicare până în prezent.

Principala organizaţie a opoziţiei siriene în exil - cunoscută sub numele de Coaliţia naţională siriană - este divizată în privinţa participării la conferinţa internaţională de pace de la Montreux.

Regimul sirian a reiterat că Damascul nu va merge la Geneva "pentru a preda puterea" şi că preşedintelui Bashar al-Assad îi revine rolul de a gestiona procesul de tranziţie, în cazul încheierii unui acord în Elveţia.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici