Jurnalista BBC, reţinută duminică de autorităţile turce, a fost eliberată

Hatice Kamer, jurnalistă a postului BBC în limba turcă, a fost eliberată, după ce a fost reţinută timp de o zi de autorităţile turce, în timp ce relata despre un accident minier petrecut în regiunea Siirt din sud-estul Turciei, zonă majoritar kurdă, scrie site-ul cotidianului The Guardian.

1702 afișări
Imaginea articolului Jurnalista BBC, reţinută duminică de autorităţile turce, a fost eliberată

Jurnalista BBC, reţinută duminică de autorităţile turce, a fost eliberată

BBC Turkce a anunţat că jurnalista a fost reţinută peste noapte la sediul central al poliţiei din Siirt şi că este teafară, însă tot nu a fost oferită o explicaţie pentru reţinerea acesteia.

În urma accidentului minier, care a avut loc în regiunea Siirt, au murit 11 persoane, iar cinci sunt în continuare dispărute.

Hatice Kamer ar fi încercat să contacteze rudele minerilor decedaţi în accidentul din mină. Postul Westdeutscher Rundfunk (WDR), pentru care Kamer de asemenea lucra, a comunicat că a primit informaţia că jurnalista ar fi "acuzată de sprijinirea organizaţiei teroriste PKK prin relatările sale".

Jurnalista ar fi fost informată că urmează să fie trimis în judecată, a mai anunţat WDR, în urma unei convorbiri telefonice cu Kamer.

Potrivit site-ului Platforma pentru Jurnalism Independent, în acest moment, în Turcia sunt la închisoare 145 de jurnalişti, câţiva din regiunea majoritar kurdă în sud-estul ţării.

Autorităţile turce au lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Preşedintele turc Recep Erdogan a fost criticat pentru măsurile dure aplicate împotriva persoanelor acuzate de participare la tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie. La începutul lunii noiembrie autorităţile turce au ordonat plasarea în arest preventiv a unor membri ai conducerii executive şi a unor jurnalişti ai publicaţiei de opoziţie Cumhuriyet.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici