Kievul avertizează Berlinul: Nu vrem să ne gândim că liderii germani reînvie metodele Războiului Rece

Ucraina a avertizat Germania împotriva unei "boicotări politce" a Campionatului de Fotbal Euro-2012, care ar fi demnă de Războiul Rece, Berlinul intenţionând, potrivit presei germane, să protesteze faţă de tratamentul aplicat Iuliei Timoşenko în închisoare.

349 afișări
Imaginea articolului Kievul avertizează Berlinul: Nu vrem să ne gândim că liderii germani reînvie metodele Războiului Rece

Kievul avertizează Berlinul: Nu vrem să ne gândim că liderii germani reînvie metodele Războiului Rece (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Angela Merkel şi miniştrii Guvernului său ar putea, potrivit presei germane, să nu viziteze Ucraina pentru a asista la meciurile de fotbal din cadrul Campionatului Euro-2012 organizat împreună cu Polonia de la 8 iunie la 1 iulie, în cazul în care opozanta Iulia Timoşenko nu este eliberată până atunci.

"Nu vrem să ne gândim că liderii politici germani sunt capabili să reînvie metodele Războiului Rece şi că vor încerca să facă din sport un ostatic al politicii", a declarat Oleg Voloşin, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, potrivit agenţiei Interfax.

"Oricare ar fi divergenţele dintre politicienii germani şi alte ţări din regiunea noastră, niciunul dintre ei nici măcar nu a sugerat o boicotare a unor evenimente sportive importante", a subliniat el.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană (UE), inclusiv Germania, şi-au exprimat săptămâna trecută îngrijorarea faţă de situaţia Iuliei Timoşenko, încarcerată din august 2011 şi aflată în greva foamei de la 20 aprilie, în semn de protest atât faţă de violenţe a căror victimă a fost în închisoare, cât şi faţă de "reprimarea politică" din ţara sa.

Preşedintele german Joachim Gauck a refuzat recent o invitaţie oficială în Ucraina, la o reuniune între preşedinţii ţărilor din Europa Centrală, prevăzută la jumătatea lui mai, la Yalta.

La rândul său, Uli Hoeness, preşedintele Bayern Munchen, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa, l-a îndemnat pe şeful UEFA Michel Platini să exercite presiuni asupra autorităţilor ucrainene, cu scopul de a obţine o ameliorare a situaţiei lui Timoşenko.

Unul dintre liderii "revoluţiei portocalii" din Ucraina din 2004, Timoşenko a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în perioada în care conducea Guvernul, caz pe care aceasta l-a denunţat întotdeauna ca pe o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010, care ar urmări, în opinia sa, să o îndepărteze de pe scena politică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici