Klaus Iohannis participă la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri şi sâmbătă, la ceremonia şi la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, anunţă Administraţia Prezidenţială.

1119 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis participă la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea

Klaus Iohannis participă la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea

Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, vineri seara, la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la Palatul Buckingham.

Şeful statului va participa, sâmbătă, la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, care va avea loc la Westminster Abbey.

Charles, în vârstă de 74 de ani, va fi încoronat oficial sâmbătă. Este cel mai în vârstă suveran care a urcat pe tron într-o linie genealogică ce datează de 1.000 de ani, când i-a succedat mamei sale extrem de populare, regina Elisabeta, după moartea acesteia în septembrie anul trecut. Aceasta a domnit timp de 70 de ani.

„Cred că suntem cu toţii destul de surprinşi de cât de bine a început regele Charles”, a declarat pentru Reuters autoarea regală Tina Brown.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici