Kremlinul va garanta deciziile Abhaziei şi Osetiei de Sud privind statutul lor

Rusia "va susţine" şi "va garanta" orice decizie a republicilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud referitoare la statutul lor, a declarat joi preşedintele rus Dmitri Medvedev.

19 afișări
Imaginea articolului Kremlinul va garanta deciziile Abhaziei şi Osetiei de Sud privind statutul lor

Kremlinul va garanta deciziile Abhaziei şi Osetiei de Sud privind statutul lor (Imagine: Mediafax Foto)

"Susţinem orice decizie pe care o va lua poporul Osetiei de Sud şi al Abhaziei, în conformitate cu Carta ONU, convenţia internaţională din 1966 şi declaraţia de la Helsinki privind securitatea în Europa, şi nu doar le vom susţine, ci le vom garanta în Caucaz şi în lumea întreagă", a declarat Medvedev, potrivit agenţiilor ruse.

Preşedintele rus a făcut aceste declaraţii în momentul întâlnirii la Kremlin cu liderii regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, Serghei Bagapş şi Eduard Kokoiti.

Cei doi lideri separatişti au semnat planul de pace negociat marţi de Rusia şi Georgia cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Independenţa celor două teritorii, proclamată la începutul anilor 1990 după conflicte armate cu Georgia, nu este recunoscută pe plan internaţional.

După recunoaşterea independenţei Kosovo, Rusia a avertizat că îşi rezervă dreptul de a proceda similar cu teritoriile separatiste georgiene.

"V-aţi apărat teritoriile, adevărul este de partea dumneavoastră şi aţi învins cu ajutorul contingentului consolidat al trupelor de pace ruse", a declarat Medvedev. "În calitatea de preşedinte al Federaţiei Ruse, mizez pe poziţia constructivă a partenerilor noştri. Deşi nu ştiu decât să livreze arme Georgiei", a adăugat Medvedev, referindu-se la Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici