Lui Obama îi sunt ascunse dovezi privind un caz de tortură la Guantanamo

Oficialii americani în domeniul apărării împiedică accesul preşedintelui american, Barack Obama, la dovezile care arată că un cetăţean britanic, deţinut la Guantanamo, ar fi fost torturat, susţine avocatul acestuia, relatează The Guardian în ediţia electronică.

17 afișări
Imaginea articolului Lui Obama îi sunt ascunse dovezi privind un caz de tortură la Guantanamo

Lui Obama îi sunt ascunse dovezi privind un caz de tortură la Guantanamo (Imagine: www.guardian.co.uk)

Binyam Mohamed, de origine etiopiană, i-a trimis lui Barack Obama probele a ceea ce el numeşte abuzuri "de-a dreptul medievale", dar cea mai mare parte a documentelor au fost înnegrite, astfel încât acesta să nu le poată citi. Potrivit cotidianului britanic, oficialii americani ar fi putut cenzura documentele pentru a-l proteja pe preşedinte de responsabilităţi penale sau de o situaţie stânjenitoare în plan politic.

Clive Stafford Smith, directorul organizaţiei Reprieve, care îl reprezintă pe Mohamed, i-a cerut lui Obama să dea publicităţii aceste dovezi, atrăgându-i atenţia cu privire la "realitatea bizară" a situaţiei. "În calitate de comandant suprem, vi se refuză accesul la documente care ar ajuta la dovedirea crimelor comise de autorităţile americane. Decizia este luată chiar de oamenii pe care îi conduceţi", precizează acesta sugerând că oficialii cenzurează probele.

Scrisoarea împreună cu documentele adiţionale au fost prezentate judecătorilor federali, care au acceptat redeschiderea cazului. Avocaţii deţinutului pretind, de asemena, că ministrul britanic de Externe, David Miliband, a schimbat probele.

Pe de altă parte, magistraţii au declarat în mod repetat că Miliband pretindea că Statele Unite au ameninţat în mod frecvent că nu vor mai face schimb de informaţii cu Marea Britanie, dacă informaţiile referitoare la torturarea lui Mohamed vor fi dezvăluite.

Stafford Smith a declarat, de asemenea, că nu a fost stabilită o dată fixă pentru eliberarea clientului său. "Cred că este vorba de aproximativ o săptămână, sper sincer să fie aşa".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici