Macron merge în Qatar: E nevoie de dublarea eforturilor pentru un nou armistiţiu Israel - Hamas

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că Franţa este "foarte îngrijorată" de reluarea violenţelor în Gaza şi că merge în Qatar pentru a ajuta la eforturile pentru un nou armistiţiu. Macron a spus că situaţia necesită dublarea eforturilor pentru încetarea focului şi eliberarea ostaticilor.

222 afișări
Imaginea articolului Macron merge în Qatar: E nevoie de dublarea eforturilor pentru un nou armistiţiu Israel - Hamas

Macron merge în Qatar: E nevoie de dublarea eforturilor pentru un nou armistiţiu Israel - Hamas

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că Franţa este "foarte îngrijorată" de reluarea violenţelor în Gaza şi că merge spre Qatar pentru a ajuta la eforturile de a demara un nou armistiţiu, notează Reuters. De asemenea, Macron a declarat că situaţia necesită dublarea eforturilor pentru a obţine o încetare a focului de durată şi eliberarea tuturor ostaticilor.

Un armistiţiu temporar între Israel şi Hamas a eşuat vineri, după ce mediatorii nu au reuşit să-l prelungeacă. Israelul şi Hamas au făcut schimb de acuzaţii cu privire la acest eşec.

Macron a îndemnat, de asemenea, Israelul să îşi clarifice obiectivele faţă de Hamas.

"Ne aflăm într-un moment în care autorităţile israeliene trebuie să îşi definească mai precis obiectivele şi scopul lor final: distrugerea totală a Hamas, crede cineva că este posibil? Dacă acesta este cazul, războiul va dura 10 ani", a spus el.

"Nu există o securitate durabilă pentru Israel în regiune dacă securitatea sa este obţinută cu preţul vieţilor palestiniene şi, prin urmare, al resentimentelor opiniei publice din regiune. Să fim lucizi din punct de vedere colectiv", a adăugat Macron.

Solicitat să răspundă la această remarcă, Mark Regev, un consilier principal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul nu doreşte să vadă civili din Gaza prinşi în focurile încrucişate la reluarea luptelor.

"Israelul vizează Hamas, o organizaţie teroristă brutală care a comis cele mai oribile violenţe împotriva civililor nevinovaţi. Israelul depune un efort maxim pentru a proteja civilii din Gaza", a declarat Regev.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici