Macron: UE trebuie să devină mai puţin dependentă de naţiuni non-europene în materie de apărare

Uniunea Europeană va menţine colaborarea cu Statele Unite în materie de apărare, dar trebuie să dezvolte propriile structuri militare comune şi să devină mai puţin dependentă de naţiuni non-europene, afirmă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

1553 afișări
Imaginea articolului Macron: UE trebuie să devină mai puţin dependentă de naţiuni non-europene în materie de apărare

Macron: UE trebuie să devină mai puţin dependentă de naţiuni non-europene în materie de apărare

Referindu-se la concluziile summitului Consiliului European, Emmanuel Macron a declarat că, în ultimii doi ani, s-au înregistrat "evoluţii în materie de apărare şi securitate pe continentul european". "Consiliul European a aprobat ieri prima cartă albă, în forma unui plan de lucru până în 2030. Împărtăşim cu toţii ideea că, în prezent, lumea este mult mai volatilă", a declarat Emmanuel Macron, în contextul în care Franţa exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

"Sarcina noastră este să dezvoltăm o cultură militară comună, să investim mai mult în apărare, pentru a avea capacităţi mai autonome, şi să intensificăm inovarea, de care avem nevoie pentru armata noastră. Vom continua să funcţionăm împreună cu americanii, dar trebuie să fim mai puţin dependenţi de non-europeni. Este o avansare a Europei apărării", a argumentat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Figaro.

Germania şi Franţa pledează de mulţi ani pentru consolidarea capabilităţilor de apărare ale Uniunii Europene. În programul electoral, prezentat săptămâna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a propus consolidarea suveranităţii Franţei şi a Uniunii Europene. "Trebuie să reinvestim în modelul complet al forţelor armate, pentru a avea o naţiune mai independentă în contextul crizelor, pentru a putea înfrunta un război de mare intensitate care poate reveni pe continentul nostru", a subliniat Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei a declarat că nu regretă afirmaţia din anul 2019 privind "moartea cerebrală" a NATO şi a pledat pentru o "clarificare strategică" şi pentru reconfigurarea "ordinii europene în materie de securitate".

Germania a anunţat, luni, că vrea să contribuie cu 5.000 de militari, în anul 2025, la noua Forţa de reacţie rapidă a Uniunii Europene, pentru a transmite "un semnal clar" referitor la noua strategie europeană de securitate în contextul internaţional tensionat generat de războiul Rusiei în Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
franţa,
ue,
apărare

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici