Magazinele de la metroul din Madrid au fost închise în 2008. Ce s-a întâmplat între timp

  • După ce a eliminat aproape toate magazinele din subteran, Metroul din Madrid pierde peste 1 milion de euro pe an.
  • Tradiţia comercială din staţiile de metrou este înlocuită acum cu spaţii noi, reamenajate şi goale.
  • Micii comercianţi denunţă că spaţiile sunt rezervate unor companii internaţionale şi au format o asociaţie ca să se apere în justiţie.
2790 afișări
Imaginea articolului Magazinele de la metroul din Madrid au fost închise în 2008. Ce s-a întâmplat între timp

Magazinele de la metroul din Madrid au fost închise în 2008. Ce s-a întâmplat între timp

Pedro are un magazin de haine şi bijuterii de argint în staţia Piaţa Castilla, unul din cele mai circulate noduri ale Madridului.

Munceşte de 30 de ani la metrou şi este unul din ultimii 10 comercianţi care nu au fost încă scoşi afară.

„Simt multă nostalgie când văd acest hall care trebuia să aibă viaţa comercială de pe vremuri. Este totul mort. Înainte oamenii veneau, intrau dintr-un magazin în altul şi se vedea viaţă”, spune Pedro.

Magazinele de la metrou sunt frecventate de călători, care profită să cumpere un cadou în grabă, să tragă un loz sau să servească masa la unul din restaurante.

„Cei care vor să închidă magazinele au motivele lor. Şi este doar în beneficiul lor, nu în interesul Metroului”, consideră Maria, o călătoare cu metroul din Madrid.

Acum 15 ani, administraţia regională de la Madrid a început să închidă magazinele pe motiv că spaţiile trebuiau reamenajate. Nu au mai fost date autorizaţii, iar localurile nu au mai fost deschise, fără nicio explicaţie.

Metroul madrilen ţine acum numeroase localuri goale, chiar dacă ar putea câştiga şi 2500 de euro pe lună de la fiecare afacere.

„Politicile de până acum au dus la pierderea a 120 de firme mici, care au dispărut, la fel ca şi cele 700 de locuri de muncă directe, plus alte 200 indirecte”, susţine Francisco A. Ferrera, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de la Metrou Madrid.

„Vorbim de 1 milion de euro pe care Metro Madrid îl pierde pe an, pe lângă 10 milioane de euro din vânzările care s-ar putea genera aici”, adaugă Ferrera.

Ultima şansă a comercianţilor este să ceară sprijinul politicienilor. Fostul antrenor Pepu Hernandez, campion mondial la baschet în 2006, nu îşi poate imagina metroul fără magazine.

„Magazinele au stat închise un an, iar lucrările au durat 20 de zile. Nimeni nu înţelege de ce. Asta presupune să nu dai facilităţi micilor oameni de afaceri ca să-şi poată face treaba”, spune Pepu Hernández, reprezentant al Partidului Socialist din Spania.

Din 120 de magazine de la metroul din Madrid au mai rămas 10. În micile afaceri de aici lucrau 700 de angajaţi, iar chiriile ajungeau la 1 milion de euro anual, iar vânzările erau de 10 milioane de euro pe an.

Autorităţile au închis localurie pentru reamenajare în 2008.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
madrid,
metrou

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici