Mai mulţi agenţi, care-l păzeau pe vicepreşedintele american Mike Pence, au fost infectaţi cu noul coronavirus

Opt agenţi ai Serviciului Secret desemnaţi să-l păzească pe vicepreşedintele Mike Pence înainte de călătoria sa în Arizona, au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, au declarat surse pentru CNN.

552 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi agenţi, care-l păzeau pe vicepreşedintele american Mike Pence, au fost infectaţi cu noul coronavirus

Mai mulţi agenţi care-l păzeau pe vicepreşedintele american Mike Pence, au fost infectaţi cu noul coronavirus

Testele pozitive au făcut ca vicepreşedintele să îşi întârzie cu o zi vizita în Arizona, programată pentru marţi, dar amânată pentru ziua de miercuri, scrie The Washington Post.

Înainte de vizita lui Pence, Arizona a raportat niveluri record atât în ceea ce priveşte numărul de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus cât şi în privinţa deceselor.

Directorul de comunicare al Secret Service, Catherine Milhoan, a declarat pentru CNN, că „Sănătatea şi siguranţa angajaţilor, a familiilor lor şi a celor pe care îi protejează, rămâne principala noastră prioritatei”.

Vizita lui Pence includea iniţial mai multe locaţii publice, dar numărul acesta a fost redus din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19 din Arizona.

Zeci de agenţi ai Serviciului Secret au fost carantinaţi ca măsură de precauţie în urma mitingului preşedintelui Donald Trump la Tulsa, Oklahoma, luna trecută, după ce doi agenţi au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19 în urma acelui eveniment.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici