Marea Britanie a retras invitaţia adresată ambasadorului Siriei la căsătoria princiară

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a anunţat joi retragerea invitaţiei ambasadorului Siriei la căsătoria prinţului William şi a lui Kate Middleton, apreciind prezenţa acestuia "inacceptabilă", după reprimarea manifestaţiilor din ţara sa.

36 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie a retras invitaţia adresată ambasadorului Siriei la căsătoria princiară

Marea Britanie a retras invitaţia adresată ambasad]orului Siriei la căsătoria princiară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Având în vedere agresiunile comise săptămâna aceasta contra civililor de către forţele de securitate siriene, pe care le-am condamnat, ministrul Afacerilor Externe a hotărât că prezenţa ambasadorului sirian la căsătoria princiară este inaceptabilă şi că acesta nu ar trebui să ia parte la ea", a anunţat Foreign Office, într-un comunicat.

Serviciile regale, întrebate de AFP, au răspuns că "împărtăşesc" această opinie.

Invitaţia adresată ambasadorului Siriei a suscitat o polemică în Marea Britanie, după reprimarea violentă a manifestaţiilor din această ţară contra regimului preşedintelui Bashar al-Assad. De la începutul acestora, la 15 martie, cel puţin 453 de persoane au fost ucise, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului.

Palatul Buckingham, însărcinat cu trimiterea invitaţiilor, împreună cu Foreign Office, a subliniat că toţi reprezentanţii ţărilor cu care Londra întreţine "relaţii diplomatice normale" se numără printre cei aproximativ 1.900 de invitaţi la căsătoria princiară. Această declaraţie explică de ce Libia nu a fost invitată, Marea Britanie efectuând operaţiuni militare pe teritoriul său.

Dar prezenţa diplomatului sirian la căsătoria princiară de vineri a devenit cu atât mai nepotrivită, cu cât acesta a fost convocat, marţi, la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a i se comunica faptul că Londra consideră "inacceptabilă" utilizarea forţei de către Guvern împotriva manifestanţilor.

Această convocare a fost efectuată în cadrul unei acţiuni comune a mai multor ţări europene, între care Franţa, Italia şi Germania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici