Medvedev vrea să aibă întâlniri cu "disidenţi" în Statele Unite

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că doreşte să se întâlnească în Statele Unite cu "disidenţi, pentru a le vorbi despre problemele care există" în această ţară, cu ocazia viitoarei sale deplasări la New York, la sfârşitul lunii septembrie.

10 afișări
Imaginea articolului Medvedev vrea să aibă întâlniri cu "disidenţi" în Statele Unite

Preşedintele rus Dmitri Medvedev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Va trebui să îi vedem de asemenea pe disidenţi, cred că acest lucru va fi corect, pentru că ei ne vorbesc despre problemele care există în Statele Unite, acest lucru ne va aminti despre epoca Uniunii Sovietice", a declarat şeful de stat, în faţa experţilor străini pe probleme ruseşti şi a membrilor grupului numit Valdai, reuniţi la Moscova.

"Vreau să vizitez instituţiile de învăţământ şi aş merge cu plăcere să văd o universitate", a adăugat el.

"Ar fi de asemenea utilă întâlnirea cu reprezentanţii lumii de afaceri şi ai societăţii civile", a mai spus preşedintele rus, care nu a precizat ce înţelegea prin termenul de "disident".

Dmitri Medvedev, care urmează să participe la reuniunea Adunării Generale a ONU, urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele american Barack Obama, la 23 septembrie, la New York.

Şeful statului rus este de asemenea aşteptat la summitul G20 de la Pittsburgh, în perioada 24-25 septembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici