Ministrul francez al Economiei susţine că a primit ameninţări cu moartea

Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a dezvăluit, luni, în faţa deputaţilor din Adunarea Naţională că a fost ţinta unor "ameninţări cu moartea" din partea opozanţilor faţă de un proiect de lege iniţiat de el, care prevedea încadrarea tarifelor pentru cei care profesează în justiţie.

171 afișări
Imaginea articolului Ministrul francez al Economiei susţine că a primit ameninţări cu moartea

Ministrul francez al Economiei susţine că a primit ameninţări cu moartea

Ministrul a prevăzut în proiectul său încadrarea tarifelor pentru notari, ofiţeri ministeriali şi mandatari judiciari, integrând o parte de tarif variabil. Textul avea în vedere, potrivit lui, să le "permită tinerilor din această profesie să se instaleze" şi să creeze "concurenţă", relatează France Soir, în ediţia electronică.

"Dar nu am văzut efectul pervers pe care această măsură îl putea avea", "raportorii au făcut presiune pentru a merge mai departe în comisia specială pentru ameliorarea sistemului, eu am rezistat, iar rezistenţa mea a condus la un sistem complicat", a recunoscut în faţa deputaţilor Emmanuel Macron. Astfel că dispozitivul trebuie revizuit, ceea ce răspunde uneia dintre revendicările notarilor, mobilizaţi împotriva proiectului de lege care poartă numele ministrului.

Ministrul a declarat însă că a primit "ameninţări cu moartea din partea unor ofiţeri publici ministeriali (notari, ofiţeri ministeriali ...)" care se opun legii propuse de el.

"Nu fac, sincer, referire la ameninţările cu moartea pe care le-am primit, am depus plângere, din partea unora dintre ofiţerii publici ministeriali pentru că veţi fi de acord cu mine că este surprinzător", a declarat el.

În urmă cu câteva zile, deputaţii socialişti denunţau un "şantaj cu concedieri" şi "ameninţări şocante" din partea notarilor. Aceştia au primit scrisori tip de la notarii din circumscripţiile lor care menţionau numărul de concedieri pe care intenţionează să le facă în birourile lor în cazul adoptării reformei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici