Mitt Romney îl provoacă pe Barack Obama la o întrecere de schi nautic

Adversarul republican probabil al lui Barack Obama la alegerile din noiembrie, Mitt Romney, l-a provocat joi pe preşedintele american la un concurs de schi nautic.

79 afișări
Imaginea articolului Mitt Romney îl provoacă pe Barack Obama la o întrecere de schi nautic

Mitt Romney (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu cred că aş risca să îl înfrunt pe preşedinte la golf, dar aş fi foarte fericit să îl înfrunt la schi nautic", a declarat candidatul republican pentru postul de televiziune Fox News.

"Noi (Obama şi Romney) avem fiecare talente diferite, interese diferite şi hobbyuri diferite", a menţionat fostul guvernator al statului Massachusetts (nord-est), cel care foarte probabil va fi învestit de către partidul său în august, adăugând că acordă mult timp şi atenţie nepoţilor lui, în timp ce Obama nu are nepoţi.

"Oamenii vor ajunge să mă cunoască mai bine iar (soţia mea) Ann spune deseori că un om sălbatic şi nebun se ascunde în mine. Din când în când, îl las să se exprime", a declarat Romney.

În timpul unei dezbateri televizate din decembrie împotriva adversarului său republican din acea perioadă, Rick Perry, Romney a susţinut că este gata să parieze 10.000 de dolari cu guvernatorul Texasului pe subiectul poziţiei acestuia faţă de reforma Sănătăţii a preşedintelui Obama.

Această propunere a fost primită foarte rău de opinia publică din cauza sumei exorbitante avansate de republican, el nefiind capabil să se detaşeze de imaginea sa de multimilionar într-o perioadă în care milioane de familii americane sunt afectate de dificultăţi economice.

Barack Obama nu este nici el sărac şi joacă golf destul de des, un sport considerat ca fiind elitist deşi este practicat de milioane de americani, între care şi foşti preşedinţi.

Cu toate acestea, Obama încearcă să îşi atribuie imaginea de om popular, jucând baschet, sau organizând ocazional o partidă de fotbal american la Casa Albă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici