Mohamed al-Fayed, al cărui fiu a murit împreună cu prinţesa Diana, a murit la 94 de ani

Mohamed al-Fayed, miliardarul egiptean care a cumpărat magazinul Harrods şi a promovat teoria conform căreia familia regală britanică s-ar afla în spatele morţii fiului său şi a prinţesei Diana, a murit, scrie Reuters.

535 afișări
Imaginea articolului Mohamed al-Fayed, al cărui fiu a murit împreună cu prinţesa Diana, a murit la 94 de ani

Mohamed al-Fayed, al cărui fiu a murit împreună cu prinţesa Diana, a murit la 94 de ani

Născut în oraşul egiptean Alexandria, al-Fayed şi-a început cariera vânzând băuturi carbogazoase şi apoi a lucrat ca vânzător de maşini de cusut. El a construit averea familiei sale în domeniul imobiliar, al transportului maritim şi al construcţiilor, mai întâi în Orientul Mijlociu şi apoi în Europa.

Deşi al-Fayed a deţinut simboluri ale establishment-ului, precum Harrods, Fulham şi hotelul Ritz din Paris, el a fost întotdeauna un outsider în Marea Britanie, tolerat, dar nu acceptat.

El s-a certat cu guvernul britanic din cauza refuzului acestuia de a-i acorda cetăţenia ţării care i-a fost casă timp de decenii şi a ameninţat deseori că se va muta în Franţa, care i-a acordat Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie civilă.

Al-Fayed a petrecut 10 ani încercând să demonstreze că Diana şi fiul său Dodi au fost ucişi când maşina lor s-a accidentat într-un tunel din Paris în 1997, în timp ce încercau să fugă de paparazzi pe motociclete. Fără a fi susţinut de nicio dovadă, potrivit anchetei privind moartea Dianei, el a susţinut că aceasta purta copilul lui Dodi şi l-a acuzat pe prinţul Philip, soţul reginei, că a ordonat serviciilor de securitate britanice să o ucidă pentru a o împiedica să se căsătorească cu un musulman şi să aibă copilul lui.

Al-Fayed a murit miercuri, a anunţat familia sa, cu o zi înainte de cea de-a 26-a comemorare a morţii lui Dodi şi a Dianei.

"Doamna Mohamed Al Fayed, copiii şi nepoţii ei doresc să confirme că iubitul ei soţ, tatăl şi bunicul lor, Mohamed, a decedat paşnic din cauza bătrâneţii", se arată în declaraţia familiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici