Marți, deputații europeni au susținut actualizarea normelor UE privind permisele de conducere. Noutățile includ dispoziții referitoare la șoferii începători, introducerea permisului digital, precum și suspendarea permisului de conducere.
Potrivit unui comunicat de presă emis marți, pentru a obține permisul de conducere, examenul va trebui să includă acum cunoștințe privind riscurile legate de unghiurile moarte, sistemele de asistență ale conducătorului auto, deschiderea în siguranță a ușilor, dar și riscurile legate de utilizarea telefonului.
Printre principalele noutăți se numără și valabilitatea permiselor de conducere, care va fi de 15 ani pentru motociclete și autoturisme. Pentru camioane și autobuze, acestea vor fi valabile cinci ani. Statele europene vor avea posibilitatea de a reduce perioada de valabilitate a permisului de conducere la 10 ani în situația în care acesta este utilizat ca document național de identitate.
Pe de altă parte, statele membre vor putea reduce perioada de valabilitate a permiselor de conducere în cazul șoferilor cu vârsta de peste 65 de ani, iar aceștia pot fi supuși inclusiv unor controale medicale mai dese.
Pentru prima dată, în cazul șoferilor fără experiență, noile norme UE prevăd o perioadă de probă de cel puțin doi ani. De asemenea, tinerii în vârstă de 17 ani vor putea obține permisul de conducere pentru categoria B, însă trebuie să conducă însoțiți de un șofer cu experiență până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În plus, noile norme prevăd și introducerea permisului auto digital, care va putea fi accesibil pe telefonul mobil. Totuși, șoferii vor putea solicita în continuare și varianta fizică a permisului.
Noile norme vor intra în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, statele membre vor avea la dispoziție trei ani pentru a transpune aceste norme în legislația națională și încă un an pentru a se pregăti pentru punerea lor în aplicare.