Norvegia ar putea opri alimentarea uriaşului său fond suveran, din cauza cotaţiei mici a ţiţeiului

Norvegia ar putea opri alimentarea uriaşului fond suveran al bunăstării, de 900 de miliarde de dolari, cu veniturile obţinute din vânzările de petrol, din cauza prăbuşirii preţurilor ţiţeiului şi a măsurilor fără precedent de relaxare a politicii monetare.

471 afișări
Imaginea articolului Norvegia ar putea opri alimentarea uriaşului său fond suveran, din cauza cotaţiei mici a ţiţeiului

Norvegia ar putea opri alimentarea uriaşului său fond suveran, din cauza cotaţiei mici a ţiţeiului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul general al fondului, Yngve Slyngstad, a avertizat în mai multe rânduri, în ultimul an, că fondul ar putea să nu mai reuşească să atingă randamentul ţintit, de 4%, într-o lume a dobânzilor scăzute sau chiar negative, relatează Bloomberg.

Impactul asupra economiei reale ar putea fi că guvernul va trebui să ţină sub control cheltuielile bugetare.

Potrivit unei reguli a guvernului norvegian, utilizarea în buget a banilor din fondul suveran este limitată la randamentul estimat. Asta a însemnat creşterea cheltuielilor în fiecare an, calculate în coroane, odată cu creşterea fondului suveran. Actuala coaliţie de guvernare a anunţat în octombrie anul trecut că în 2015 va folosi o sumă record de 164 de miliarde de coroane (21,8 miliarde de dolari), respectiv circa 3% din fond.

Slyngstad a dezvăluit săptămâna trecută că în primul trimestru fondul suveran a primit cel mai scăzut nivel de capital din ultimii 16 ani.

Astfel, Ministerul de Finanţe a transferat numai 5 miliarde de coroane (662,5 milioane dolari) în fondul suveran, cu mult sub suma de 128 de milioarde de coroane din al treilea trimestru din 2008, când preţurile petrolului au atins circa 147 de dolari pe baril. Banii sunt obţinuţi din taxele pe petrol şi gaze, zăcămintele petroliere şi dividendele aduse de participaţia majoritară deţinută de stat la grupul Statoil, cel mai mare producător de ţiţei din Norvegia.

Cotaţia petrolului nu este departe de pragul de 60 de dolari pe baril la care guvernatorul băncii centrale, Oeystein Olsen, a avertizat în februarie că transferurile de bani în fondul suveran ar putea fi oprite.

Norvegia este al şaptelea mare exportator de petrol la nivel mondial, iar rezervele uriaşe de petrol din Marea Nordului şi până în regiunea Arctică au făcut ca fondul suveran al bunăstării să ajungă la un nivel record. Fondul are rolul să asigure menţinerea bunăstării generaţiilor viitoare, atunci când industria petrolului nu va mai fi principalul motor de dezvoltare a ţării.

Fondul suveran al Norvegiei este administrat de o divizie a băncii centrale norvegiene şi colectează taxele din afacerile cu petrol pentru a le investi mai ales pe burse. Valoarea de piaţă a fondului se situa la 7.000 miliarde de coroane (832,4 miliarde de euro) la finalul lunii martie, aproape de două ori mai mare decât Produsul Intern Brut al Norvegiei, care a fost de 458,2 miliarde de euro în 2014.

Până în prezent, industria petrolului şi gazelor a asigurat aproape 25% din PIB-ul Norvegiei, contribuind la menţinerea şomajului la un nivel scăzut şi la evitarea contracţiei economice.

Guvernul de la Oslo se pregăteşte să prezinte o rectificare bugetară, în această lună, şi este supus presiunilor de majorare a cheltuielilor, pe fondul creşterii ratei şomajului la 4,1% în februarie, cel mai ridicat nivel după 2006. În aceste condiţii, există aşteptări că bugetul va fi suplimentat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici