O „eroare” a permis clienţilor unei bănci să retragă de la bancomate mai mulţi bani decât aveau

Cea mai mare bancă din Etiopia încearcă să recupereze sumele pierdute după ce o problemă tehnică a permis clienţilor să retragă mai mulţi bani decât aveau în conturile lor, potrivit SkyNews.

1716 afișări
Imaginea articolului O „eroare” a permis clienţilor unei bănci să retragă de la bancomate mai mulţi bani decât aveau

Sursa foto: X

Banca Comercială a Etiopiei a pierdut peste 2,4 miliarde de birr etiopieni, adică aproximativ 32 de milioane de lire sterline, anunţă presa locală.

CEO-ul băncii, Abe Sano, a declarat reporterilor că s-au făcut o jumătate de milion de tranzacţii în timpul problemei. El afirmă că, împreună cu cu poliţia, încearcă să recupereze banii pierduţi.

Vestea despre problema tehnică a fost răspândită pe reţelele de socializare de către studenţi, care au retras o mare parte din bani, a spus el.

La bancomatele din toată ţara s-au format cozi lungi după ce problema a fost descoperită.

Banca Comercială a Etiopiei a fost înfiinţată în 1963 şi are aproximativ 40 de milioane de clienţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici