O maternitate din capitala Afganistanului, lovită de terorişti. Mai multe persoane, printre care şi bebeluşi, au murit | FOTO

  • Atac terorist într-un spital din capitala Afganistanului
  • Două explozii urmate de focuri de armă s-au produs la un spital situat în zona Dasht-e-Barchi din Kabul
  • Cel puţin cinci persoane au fost ucise, alte zeci fiind evacuate
668 afişări
Imaginea articolului O maternitate din capitala Afganistanului, lovită de terorişti. Mai multe persoane, printre care şi bebeluşi, au murit | FOTO

Sursa FOTO: Twitter

UPDATE: 13 persoane au fost ucise. Printre victime se numără şi doi bebluşi

În urma atacului, 15 persoane au fost rănite, iar 13 şi-au pierdut viaţa. Printre victime sunt şi doi bebeluşi, potrivit datelor comunicate de autorităţi.

Forţele speciale afgane au salvat 100 de femei şi copii, inclusiv trei străini, a declarat un oficial pentru BBC.

Imagini de la locul atacului arată cum soldaţii tansportă în braţe bebeluşii. Într-una dintre ele un bebeluş este înfăşurat într-o pătură plină de sănge. Nu se cunoaşte încă dacă sugarul a fost rănit.

Atacatorii au pătruns în spital deghizaţi în poliţişti. După o luptă crâncenă care a durat câteva ore, forţele de securitate i-au neutralizat pe terorişti.

Doi bebeluşi, 11 mame şi asistente au fost ucişi în urma atacului de la spitalul din capitala afgană. O aripă a spitalului este condusă de organizaţia internaţională Medicină Fără Frontiere, iar o parte dintre angajaţi sunt străini.

Cu toate că talibanii nu au revendicat atacul şi îl neagă, ei au mai atacat în trecut spitale. În septembrie anul trecut, 20 de persoane au murit după ce un camion cu explozibil a fost detonat de militanţi în afara unui spital din provincia sudică Zabul.

Atacuri similare asupra civililor străini în zonă au mai fost atribuite grupului extremist Statul Islamic. Liderul grupului a fost arestat marţi în Kabul, alături de alţi doi membrii cu grad înalt din organizaţie, conform serviciului de informaţii afgan.

De la acordul de pace din februarie dintre talibani şi SUA, violenţele au continuat în teritorul Afganistanului.

Atac terorist în capitala Afganistanului 

Mai multe persoane au fost ucise în urma unui atac terorist produs marţi într-un spital din oraşul afgan Kabul, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate afgane, citate de site-ul Tolonews.com.

Două explozii urmate de focuri de armă s-au produs la un spital situat în zona Dasht-e-Barchi din Kabul. Membri ai forţelor speciale ale Poliţiei afgane au intervenit la acest centru medical.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise în atacul terorist. Alte 40 de persoane au fost evacuate de serviciile de securitate. La faţa locului au sosit şi militari străini.

Deputatul Mahdi Rasekh a declarat că mulţi membri ai personalului medical sunt blocaţi în spital.

Mişcarea talibanilor afgani a anunţat că nu este implicată în atentat.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici