Obama şi Romney, cot la cot în intenţiile de vot înainte de ultima dezbatere televizată

Un nou sondaj publicat duminică îi prezintă pe preşedintele Barack Obama şi pe rivalul său Mitt Romney cot la cot în intenţiile de vot, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale şi cu o zi înainte de ultima dezbatere televizată, luni seara, în Florida.

379 afișări
Imaginea articolului Obama şi Romney, cot la cot în intenţiile de vot înainte de ultima dezbatere televizată

Obama şi Romney, cot la cot în intenţiile de vot înainte de ultima dezbatere televizată (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Potrivit acestei anchete publicată de către Wall Street Journal şi postul NBC News, cei doi rivali beneficiază de 47% în intenţiile de vot ale alegătorilor cei mai susceptibili să voteze.

Într-un sondaj precedent, realizat pentru cele două instituţii, înaintea dezbaterilor, preşedintele american beneficia de un avans de trei puncte procentuale (49 la 46) asupra lui Romney.

Pe un eşantion mai larg de alegători înscrişi, preşedintele democrat păstrează în continuare 49% din intenţiile de vot, în timp ce adversarul său republican obţine 44%, conform acestei ultime anchete.

Sondajul arată totodată o creştere a nivelului încrederii inspirate de către Romnez alegătorilor înscrişi pe liste, 47% declarându-se încrezători sau convinşi că "va face treabă bună ca preşedinte", reprezentând o creştere de cinci puncte procentuale în raport cu ultimul sondaj WSJ/NBC.

În această privinţă, cota lui Obama rămâne neschimbată, la 50%.

Romney a redus, de asemenea, de la opt la cinci puncte procentuale distanţa la care se află în urma preşedintelui în ceea ce priveşte percepţia sa ca un bun "comandant suprem" al forţelor armate.

Această anchetă a fost efectuată în perioada 17-20 octombrie, asupra unui număr de 1.000 de alegători înscrişi pe listele electorale şi asupra a 816 de persoane "susceptibile să voteze". Marja de eroare este de aproximativ 3,1%.

Cei doi candidaţi la Casa Albă se întâlnesc luni seara la Universitatea de la Boca Raton, în Florida (sud-est), în a treia şi ultima dezbatere prezidenţială televizată, consacrată politicii externe, fiecare sperând să obţină un scor mai bun.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici