ONU: 21 de refugiaţi dispăruţi, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

Cel puţin 21 de cetăţeni din Venezuela sunt consideraţi dispăruţi, după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în apropierea insulelor Trinidad şi Tobago din Marea Caraibelor, au transmis vineri reprezentanţii Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează Reuters.

305 afișări
Imaginea articolului ONU: 21 de refugiaţi dispăruţi, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

ONU: 21 de refugiaţi dispăruţi, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

Ambarcaţiunea Jhonnaly Jose avea la bord 25 de persoane şi plecase din oraşul Guiria din Venezuela. Babar Baloch, purtătorul de cuvânt al UNHCR, a transmis că incidentul a avut loc miercuri dimineaţă.

„Acest incident tragic subliniază riscurile extreme ale călătoriilor pe mare şi ale altor alternative alese de migranţi şi refugiaţi. De asemenea, subliniază disperarea celor obligaţi să îşi părăsească locuinţele şi condiţiile dificile ale călătoriei lor”, a declarat Baloch.

Peste trei milioane de cetăţeni din Venezuela au părăsit ţara începând cu anul 2014, din cauza lipsei de alimente şi medicamente şi a deteriorării sistemului de ordine.

Patru dintre cele 25 de persoane aflate la bordul ambarcaţiunii au fost salvate de paza de coastă din Trinidad şi Tobago şi au fost transportate înapoi în Venezuela.

Statul insular Trinidad şi Tobago este situat la aproximativ 70 de kilometri de statul Sucre, aflat în nordul Venezuelei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici