Știri externe

Regele Suediei ar fi mers la cluburi de striptease şi ar fi avut contacte cu criminalitatea organizată. Cum se apără monarhul

Regele Carl XVI Gustaf al Suediei a dezminţit luni informaţiile din presa suedeză potrivit cărora ar fi mers la cluburi de striptease şi ar fi avut contacte cu criminalitatea organizată.

Aproximativ 40 de cazuri de contaminare cu bacteria E.coli în Suedia, dintre care 15 grave

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 30 mai)

UPDATE: Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev au cerut să fie eliberaţi anticipat

(Adaugă detalii şi elemente de background)

China are 64 de milioane de case goale şi condamnă la moarte mai mulţi oameni decât toate ţările din lume la un loc. Vezi alte lucruri uimitoare

În timp ce aproape întreaga lume se luptă cu efectele crizei economice, viteza cu care a crescut economia Chinei şi, mai ales, avansul înregistrat uimesc pe toată lumea. China s-a devoltat din punct de vedere economic în ultimii zece ani mai mult decât vreodată, scrie Business Insider. Şi oricâte poveşti ciudate ai auzit despre China, nu le-ai aflat pe toate.

NATO a efectuat noi raiduri la Tripoli şi la periferia sa

NATO a efectuat în noaptea de luni spre marţi noi raiduri la Tripoli şi în suburbia sa Tajura, precum şi la Al-Jafra, la 600 de kilometri sud de capitala Libiei, relatează televiziunea de stat libiană.

Bulgaria ar putea achiziţiona avioane de luptă moderne împreună cu România, Croaţia şi Turcia

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat luni că Bulgaria ar putea achiziţiona avioane de luptă moderne împreună cu România, Croaţia şi Turcia, relatează Standart News, în ediţia electronică.

Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev au cerut să fie eliberaţi anticipat

Fostul magnat al petrolului şi critic al puterii ruse Mihail Hodorkovski a cerut să fie eliberat condiţionat anticipat, a anunţat luni site-ul său, la câteva zile după ce condamnarea sa a fost redusă în apel, iar preşedintele Rusiei a apreciat că eliberarea sa nu ar fi un pericol.

Forţele rebeliunii libiene se vor numi Armata de Eliberare Naţională

Forţele rebeliunii libiene care luptă împotriva regimului lui Muammar Kadhafi se vor numi de acum Armata de Eliberare Naţională (ALN), a anunţat luni seara, la Benghazi, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), structura politică a rebelilor, transmite AFP.

Supravieţuitori ai masacrului de la Srebreniţa cer retragerea unui judecător german din cadrul TPI

Supravieţuitori ai masacrului de la Srebreniţa au cerut luni Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie să retragă un judecător german din completul care pregăteşte procesul împotriva lui Ratko Mladici, acuzându-l că a negat genocidul comis în acest oraş bosniac, relatează AFP.

Coreea de Nord va renunţa la negocierile cu autorităţile de la Seul

Coreea de Nord a anunţat luni că renunţă la orice negocieri cu Guvernul de la Seul şi că va întrerupe legăturile de comunicaţii militare, potrivit unui comunicat oficial publicat de agenţia de presă KCNA.

Diplomat danez, numit şeful delegaţiei UE în Bosnia

Un diplomat danez, Peter Sorensen, a fost numit şeful delegaţiei Uniunii Europene în Bosnia, un post vacant de aproape un an în timp ce ţara a plonjat într-o criză politică gravă de la alegerile din octombrie, a anunţat luni o sursă oficială, citată de AFP.

Bacteria E.coli care afectează Germania a ajuns şi în Suedia: aproximativ 40 de cazuri de contaminare, dintre care 15 grave

Numărul suedezilor contaminaţi cu bacteria E.coli enterohemoragică, ce afectează Germania, a crescut la 39, dintre care 15 prezintă complicaţii grave, au anunţat luni autorităţile sanitare suedeze.

Stânga italiană îşi sărbătoreşte victoria la Milano

Simpatizanţii stângii din Milano sărbătoreau luni victoria lui Giuliano Pisapia în alegerile locale, după ce dreapta s-a aflat timp de 18 ani la putere, aceasta marcând în opinia lor începutul unei "avalanşe" care îl va îndepărta de la putere pe premierul italian Silvio Berlusconi, relatează AFP.

Posibilă cuplare a proceselor lui Radovan Karadzici şi Ratko Mladici

Biroul procurorului Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie a anunţat luni că "analizează toate posibilităţile" privind eventuala cuplare a proceselor lui Ratko Mladici şi Radovan Karadzici, respectiv foştii lideri militar şi politic al sârbilor din Bosnia, relatează AFP.

China închide mai multe fabrici de baterii din cauza intoxicării cu plumb a numeroase persoane

Numeroase fabrici de baterii din China au fost închise din cauza temerilor privind intoxicarea mai multor persoane cu metale folosite în această industrie, relatează BBC News Online.

China închide mai multe fabrici de baterii din cauza intoxicării cu plumb

Numeroase fabrici de baterii din China au fost închise din cauza temerilor privind intoxicarea mai multor persoane cu metale folosite în această industrie, relatează BBC News Online.

Activităţi suspendate la centrala nucleară de la Fukushima din cauza furtunii tropicale Songda

Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima, TEPCO, a suspendat unele dintre activităţile din exteriorul centralei, din cauza unei furtuni tropicale, la doar câteva zile după ce a recunoscut că nu este pregătit pentru condiţii meteorologice dure, relatează BBC News Online.

Siria acuză SUA şi Franţa că vor să revină la colonizare

Adjunctul ministrului sirian de Externe Faisal Meqdad a acuzat marile puteri occidentale, în frunte cu Statele Unite şi Franţa, că vor "revenirea la colonizare" în Siria, în cadrul unei întâlniri cu omologul său chinez, a anunţat luni agenţia Sana, relatează AFP.

Avocatul lui Ratko Mladici depune apel împotriva deciziei de transferare a clientului său la Haga

Avocatul lui Ratko Mladici a depus apel împotriva deciziei Tribunalului sârb pentru crime de război care a autorizat transferarea clientului său către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) de la Haga, a declarat luni Milos Saljici, citat de AFP.

Dreapta lui Silvio Berlusconi a pierdut alegerile la Milano – rezultate parţiale

Dreapta lui Silvio Berlusconi a pierdut Milano, capitala economică a Italiei, unde stânga a câştigat 55,14 la sută din voturi, după numărarea buletinelor în 1.195 din totalul de 1.251 de secţii de votare, potrivit site-ului Ministerului de Interne, relatează AFP.

Un diplomat iranian suspectat de spionaj părăseşte Egiptul

Un diplomat iranian, Qassem al-Hosseini, suspectat de spionaj în favoarea serviciilor de informaţii din ţara sa, a plecat luni de la Cairo către Dubai, a anunţat agenţia oficială egipteană Mena, citată de AFP.

Comisarul ONU pentru Drepturile Omului denunţă acţiunile de reprimare din Siria şi Libia

Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a denunţat "brutalitatea" acţiunilor de reprimare a mişcărilor de protest din Siria şi Libia, considerând că sunt situaţii "şocante", informează AFP.

Barack Obama îl nominalizează pe generalul Martin Dempsey la conducerea Statului Major Interarme

Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat, luni, pe generalul Martin Dempsey în funcţia de şef al Statului Major Interarme, în locul amiralului Michael Mullen, relatează CNN.

Salariile parlamentarilor socialişti şi ecologişti ungari, reduse din cauza absenţei la vot

Salariile parlamentarilor opoziţiei care au boicotat dezbaterea şi votul asupra noii Constituţii a Ungariei vor fi reduse, a confirmat Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului unicameral ungar, relatează MTI.

Creştere-record a emisiilor de gaze cu efect de seră în 2010 – studii

Emisiile de gaze cu efect de seră au avut o creştere-record în 2010, spulberând practic şansele menţinerii actualului nivel al încălzirii globale, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei, informează ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Grupul francez Alstom semnează un acord preliminar pentru construirea unei linii de metrou la Bagdad

Grupul francez Alstom a semnat, luni, un acord preliminar cu guvernoratul Bagdadului în vederea construirii unei linii de metrou aerian care va permite fluidificarea traficului în capitala irakiană, relatează AFP.

Giuliano Pisapia a câştigat alegerile din Milano, în faţa primarului de centru-dreapta – proiecţii

Giuliano Pisapia a obţinut 52 la sută din voturi în turul doi al alegerilor municipale din Milano, devansând-o pe Letizia Moratti (48 la sută), conform proiecţiilor Institutului IPR, ceea ce ar fi o înfrângere pentru partidul condus de premierul Silvio Berlusconi, scrie Corriere della Sera.

Ratko Mladici, arestat după presiuni asupra reţelei de susţinere şi blocarea ajutoarelor financiare

Arestarea lui Ratko Mladici a avut loc după presiuni asupra reţelei sale de susţinători şi blocarea ajutoarelor financiare, primul lucru pe care l-a cerut după arestare fiind să-i fie deblocată pensia militară, de 140 de euro pe lună, relatează New York Times în ediţia electronică.

Poliţiştii din Vietnam nu mai au voie să poarte ochelari negri, să fumeze şi să stea la taclale

Poliţiştii vietnamezi nu mai au voie să poarte ochelari de soare negri, să fumeze, să "stea la taclale" şi să afişeze o postură relaxată, potrivit unei directive emise de regimul comunist din Vietnam.

Procedura de extrădare a lui Ratko Mladici ar putea dura între două şi patru zile – oficial sârb

Extrădarea lui Ratko Mladici la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie va dura cel puţin două şi maxim patru zile, a declarat coordonatorul pentru relaţii publice şi secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Slobodan Homen, relatează B92, în pagina electronică de luni.

Erupţia vulcanului islandez Grimsvötn s-a încheiat – geolog

Erupţia vulcanului Grimsvötn este considerată încheiată după mai multe zile fără activitate, a declarat luni un geolog de la Institutul meteorologic din Islanda, relatează AFP.

Statele Unite îndeamnă AIEA să sesizeze Consiliul de Securitate ONU privind activităţile Siriei

Statele Unite vor cere Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să sesizeze Consiliul de Securitate ONU în legătură cu situaţia Siriei, suspectată de activităţi nucleare ilegale, conform unui proiect de rezoluţie citat de AFP.

Trafic feroviar perturbat în Portugalia, din cauza unei greve

Traficul feroviar era puternic perturbat, luni, în Portugalia, din cauza unei greve a controlorilor şi agenţilor de la ghişeele căilor ferate portugheze (CP), care protestează faţă de condiţiile de muncă, relatează AFP.

Opt ofiţeri libieni au dezertat din rândul forţelor armate ale lui Muammar Kadhafi – opoziţie

Opt ofiţeri libieni au dezertat şi se află de luni la Roma, unde ar urma să se adreseze presei, a declarat un oficial de rang înalt din rândul rebelilor, citat de AFP.

Marian Lupu nu exclude varianta unei vizite a lui Barack Obama în Republica Moldova

Preşedintele interimar moldovean Marian Lupu nu a exclus posibilitatea ca preşedintele SUA, Barack Obama, să viziteze Republica Moldova în curând, informează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Cel puţin 11 persoane au murit în Germania din cauza bacteriei E.coli

O femeie în vârstă de 91 de ani care a contractat bacteria E.coli enterohemoragică a decedat în vestul Germaniei, au anunţat luni autorităţile locale, bilanţul probabil al victimelor acestei infecţii ajungând la 11 morţi.

Soţul unui lider al opoziţiei georgiene, inculpat în urma manifestaţiilor din Georgia

Soţul liderului opoziţiei georgiene Nino Burdjanadze a fost inculpat pentru organizarea unor atacuri contra poliţiei, în timpul manifestaţiilor opoziţiei de săptămâna trecută, şi crearea unor grupări paramilitare, a anunţat luni Parchetul din Tbilisi, citat de AFP.

Rusia a distrus jumătate din armele sale chimice

Rusia a distrus jumătate dintre cele aproximativ 40.000 de tone de arme chimice, cu un an înainte de termenul prevăzut de angajamentele sale internaţionale, a anunţat luni directorul Agenţiei Federale pentru Distrugerea Armelor Chimice, Valeri Kapaşin.

Poluarea din sectorul energetic, la cel mai ridicat nivel din istorie, în 2010

Emisiile de dioxid de carbon din sectorul energetic au atins anul trecut un nivel record, de 30,6 miliarde de tone, situaţie care constituie "un recul puternic" în lupta cu încălzirea globală, a anunţat, luni, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE).

Preşedintele sud-african, Jacob Zuma, a sosit în Libia pentru negocieri cu Muammar Kadhafi

Preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a sosit luni după-amiază la Tripoli, unde va purta negocieri cu regimul Muammar Kadhafi, informează AFP.