Papa Francisc a celebrat, la Phidalphia, imigraţia şi libertatea religioasă

Papa Francisc a pledat cauzele imigraţiei şi libertăţii religioase la Philadelphia, în cea de a treia etapă a turneului său american, după vizitele de la Washington şi New York, relatează Reuters în pagina electronică.

337 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc a celebrat, la Phidalphia, imigraţia şi libertatea religioasă

Papa Francisc a celebrat, la Phidalphia, imigraţia şi libertatea religioasă (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

Pontiful argentinian a oficiat o mesă în Catedrala Sfinţii Petru şi Paul din oraşul Pennsylvania, leagănul naţiunii americane, după care a participat la o întâlnire cu membri ai comunităţii hispanice şi alţi imigranţi, la Independence Mall, sâmbătă, în a cincea şi penultima zi a vizitei sale în Statele Unite.

În această clădire de cărămidă roşie din secolul al XIII-lea în care a fost proclamată independenţa, Papa s-a adresat în spaniolă celor peste 40.000 de persoane prezente, pledând cauza imigraţiei, la fel ca în discursul istoric pe care l-a susţinut, cu două zile mai înainte, în faţa membrilor celor două Camere ale Congresului.

"Nu fiţi descurajaţi de provocările şi dificultăţile pe care le întâmpinaţi", şi-a îndemnat Francisc audienţa, mărturisnd că resimte o "afecţiune specială" faţă de imigranţi.

Imigranţii, a continuat şeful Bisericii Catolice, îi "vor aduce numeroase daruri" ţării lor de adopţie.

"Nu ar trebui să vă fie ruşine niciodată de tradiţiile voastre", a declarat el, în aplauze. "O repet, să nu vă fie ruşine de ceea ce face parte din voi", a insistat el.

Ostilitatea faţă de imigraţia clandestină este o temă amplu exploatată de anumiţi pretendenţi la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.

Donald Trump, care se află pentru moment în fruntea cursei din cadrul Grand Old Party, promite că, dacă va fi ales, îi va expulza din Statele Unite pe cei 11 milioane de imigranţi fără documente. În plus, el acuză Mexicul că trimite violatori şi alţi infractori în Statele Unite.

"Suntem cu toţii imigranţi", a declarat primarul democrat al Philadelphiei Michael Nutter, în discursul său de primire a Papei. "Indiferent că am ajuns aici acum zece generaţii sau acum zece minute, nu putem lăsa xenofobia şi rasismul unora să prevaleze", a subliniat el.

- Fanfara pentru omul de rând

Papa s-a transformat, de asemenea, în avocatul libertăţii de cult. "Într-o lume în care diverse forme de tiranie modernă caută să suprime libertatea religioasă sau încearcă să o reducă la o subcultură, fără dreptul de a se exprima în mod deschis, ori să utilizeze religia pentru a justifica ura şi brutalitatea este imperativ ca discipolii diverselor religii să-şi unească drumul şi să îndemne la pace, toleranţă şi respectul demnităţii", a spus el.

În faţa Independence Hall, Francisc a fost salutat de celebra "Fanfare for the Common man" a lui Aaron Copland.

Înainte să părăsească New York-ul, Papa a survolat, cu elicopterul, statuia Libertăţii şi Ellis Island, pe care imigranţii erau primiţi şi triaţi la sosire în Statele Unite.

"A fost foarte emoţionat", le-a spus jurnaliştilor cardinalul New York-ului Timothy Dolan, adăugând "şi a spus: «ştiţi, Buenos Aires-ul era şi el un oraş de imigranţi»".

Papa Francisc prezidează duminică o mesă în aer liber, la Philadelphia. El revine la Vatican luni.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici