Phenianul sugerează o altă "formă de dialog" pentru negocieri

Coreea de Nord şi-a reiterat luni refuzul de a reveni la masa negocierilor pe tema programului său nuclear, sugerând o "formă de dialog specific", fără a oferi însă detalii.

15 afișări
Imaginea articolului Phenianul sugerează o altă "formă de dialog" pentru negocieri

Phenianul sugerează o altă "formă de dialog" pentru negocieri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Există o formă de dialog specific pentru a debloca situaţia", potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat ce formă ar putea lua acest dialog, dar ar putea fi vorba despre discuţii bilaterale cu Washingtonul.

"Ce doreşte Phenianul sunt negocieri directe cu Statele Unite', a afirmat Kim Yong-Hyun, specialist din Coreea de Nord şi profesor la universitatea Dongguk de la Seul.

În ultimele luni, am asistat la o escaladare a tensiunilor în Coreea de Nord, una dintre cele mai închise şi imprevizibile ţări din lume.

Acestea au atins punctul culminant atunci când regimul comunist a sfidat din nou comunitatea internaţională prin efectuarea, la 25 mai, a celui de-al doilea test nuclear după cel din 2006.

Acest test, care a fost urmat de mai multe tiruri de rachete, a fost condamnat de Consiliul de Securitate al ONU care a înăsprit deja sancţiunile în vigoare împotriva Phenianului.

Nord-coreenii, care au părăsit în aprilie masa negocerilor pe tema dosarului nuclear, au reacţionat virulent ameninţând că nu vor renunţa niciodată la ambiţiile lor nucleare şi vor folosi plutoniul de care dispun în scopuri militare.

Beijingul găzduieşte din 2003 negocierile în şase la care participă cele două Corei, China, Statele Unite, Japonia şi Rusia, ţări care încearcă să convingă Phenianul să renunţe la aspiraţiile sale nucleare în schimbul unui ajutor substanţial în domeniul energetic.

Regimul a primit zeci de mii de tone de combustibil, fără a renunţa în schimb la activităţile sale: principalul său reactor de la Yongbyon a fost scos din uz în 2007, dar autorităţile nu au mers niciodată până la dezmembrarea completă a acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici