Prima pagină » Știri externe » Piețele europene încep luna cu optimism. Conduce sectorul auto

Piețele europene încep luna cu optimism. Conduce sectorul auto

Bursele europene au deschis luna noiembrie în creștere, susținute de acțiunile companiilor auto. Investitorii așteaptă rezultatele marilor companii și deciziile băncilor centrale privind dobânzile.
Piețele europene încep luna cu optimism. Conduce sectorul auto
Sursă foto: Pexels
Maria Miron
03 nov. 2025, 12:46, Economic

Indicele pan-european Stoxx 600, care reunește cele mai mari 600 de companii listate din Europa, a urcat cu 0,4% în primele ore de tranzacționare, fiind susținut de creșterea acțiunilor din sectorul auto. În Germania, indicele DAX, ce urmărește evoluția celor mai importante 40 de companii de la Bursa din Frankfurt, a avansat cu 0,8%, în timp ce FTSE 100 din Marea Britanie, care include cele mai reprezentative companii listate la Londra, a crescut cu peste 0,2%, potrivit CNBC.

CAC 40 al Franței, principalul indice al Bursei de la Paris, și FTSE MIB al Italiei, ce reflectă performanța marilor companii listate la Milano, au înregistrat creșteri mai moderate.

Liderii pieței – companiile auto

Ryanair a deschis sezonul de raportări cu un profit net de 2,54 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului, în creștere cu 42% față de anul trecut. Totuși, acțiunile companiei aeriene au scăzut cu aproximativ 2% ca urmare a îngrijorărilor legate de posibile creșteri ale costurilor.

Vedetele bursei au fost însă companiile auto. Renault a urcat cu aproape 4%, după ce conducerea companiei a anunțat planuri de extindere a parteneriatelor, inclusiv cu producătorul chinez Geely. Alte nume mari din industrie au urmat același trend pozitiv: Mercedes-Benz a crescut cu 3,4%, Volkswagen cu aproape 3%, iar Porsche cu 2,4%. În ansamblu, indicele Stoxx 600 Automobiles and Parts a câștigat aproape 2%.

Și în sectorul energetic s-au consemnat schimbări importante. Gigantul britanic BP, una dintre cele mai mari companii petroliere și de gaze din lume, a anunțat vânzarea unor active petroliere din SUA pentru 1,5 miliarde de dolari, chiar înaintea publicării rezultatelor trimestriale programate pentru marți. Acțiunile companiei au urcat ușor, semn că investitorii au primit pozitiv vestea reorganizării portofoliului.

Săptămână plină de raportări în Europa

Săptămâna va fi una aglomerată pentru investitori: marți urmează publicarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea ale companiilor Ferrari și Aramco, miercuri vor raporta BMW și Vestas, iar joi sunt așteptate datele trimestriale de la Commerzbank, AstraZeneca, Diageo, Rheinmetall și Maersk. Vineri vor fi anunțate rezultatele Richemont, grupul elvețian care deține branduri de lux precum Cartier, Montblanc și Van Cleef & Arpels.

Investitorii, cu ochii pe dobânzile europene

În ceea ce privește politica monetară, Riksbank, banca centrală a Suediei, va anunța miercuri dacă modifică rata dobânzii de referință, iar Banca Angliei își va prezenta decizia joi. Hotărârile sunt urmărite atent de investitori, pentru că pot influența costul împrumuturilor, cursurile valutare și evoluția inflației în întreaga Europă.

Tot joi, Bundesbank, banca centrală a Germaniei, va publica raportul său anual privind stabilitatea financiară. Cum Germania e cea mai mare economie din Europa, starea sistemului său financiar influențează întreaga zonă euro și indirect piețele regionale.