Poliţia a realizat portretul robot al suspectului deraierii trenului Nevski Express

Poliţiştii care anchetează atentatul comis vineri împotriva trenului Nevski Express, soldat cu 25 de morţi, au reuşit să realizeze portretul robot al unui suspect, a declarat o sursă apropiată anchetatorilor, citată de RIA Novosti.

14 afișări
Imaginea articolului Poliţia a realizat portretul robot al suspectului deraierii trenului Nevski Express

Poliţia a realizat portretul robot al suspectului deraierii trenului Nevski Express (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Portretul robot a fost realizat cu ajutorul informaţiilor culese la locul tragediei", a declarat această sursă.

Anterior, ministrul Afacerilor Interne, Raşid Nurgaliev, anunţase că poliţia a obţinut semnalmentele posibile ale unei persoane cu părul roşcat, în vârstă aproximativ 40 de ani, "cu înălţime medie şi îndesată".

Atentatul comis vineri seara împotriva trenului Nevski Express, care asigură legătura între Sankt Petersburg şi Moscova, s-a soldat cu 25 de morţi, 92 de răniţi şi patru dispăruţi.

Luni dimineaţa, Guvernul a hotărât să deblocheze aproximativ 300.000 de ruble (6.850 de euro) pentru fiecare dintre familiile victimelor, câte 10.000 de ruble (2.283 de euro) pentru persoanele grav rănite, iar pentru cei răniţi uşor, suma de 50.000 de ruble (1.141 de euro).

La rândul lor, Căile ferate ruse (RZD) şi-au anunţat intenţia de a acorda câte 500.000 de ruble (11.415 euro) pentru fiecare dintre familiile victimelor şi câte 200.000 de ruble (4.566 de euro) pentru fiecare persoană rănită în urma atentatului terorist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici