Poroşenko: Crimeea va reveni în cadrul Ucrainei, "nu neapărat prin mijloace militare"

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promis vineri că peninsula Crimeea, anexată în martie de Rusia, va reveni în componenţa Ucrainei şi "nu neapărat prin mijloace militare", relatează AFP.

1039 afișări
Imaginea articolului Poroşenko: Crimeea va reveni în cadrul Ucrainei, "nu neapărat prin mijloace militare"

Poroşenko: Crimeea va reveni în cadrul Ucrainei, "nu neapărat prin mijloace militare" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Crimeea va reveni la noi, nu neapărat prin mijloace militare", a declarat preşedintele într-o conferinţă la Kiev, descriind pierderea acestei peninsule ucrainene ca o "problemă importantă".

Petro Poroşenko a anunţat miercuri că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.

Situaţia din estul Ucrainei s-a "schimbat radical" de la intrarea în vigoare a armistiţiului vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele. "Înainte de anunţarea armistiţiului, Ucraina pierdea zilnic zeci de vieţi de eroi", a declarat şeful statului, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de miniştri.

Dar "Ucraina nu a făcut nicio concesie asupra integrităţii sale teritoriale", a subliniat el, făcând aluzie la semnarea vineri, la Minsk, a unui "protocol" de armistiţiu cu rebelii proruşi, pentru a pune capăt celor cinci luni de conflict, în condiţiile în care rebelii îşi reclamă "independenţa".

"Nu poate fi vorba despre o federalizare sau vreo separare (a regiunilor din est). Legea privind o administraţie autonomă temporară pentru districtele Doneţk şi Lugansk (două fiefuri ale rebelilor) prevede un statut care menţine aceste regiuni în Ucraina", a afirmat el.

Autorităţile de la Kiev şi rebelii proruşi au semnat, vineri, un armistiţiu, însoţit de un acord de retragere a trupelor şi un schimb de prizonieri, la finalul unei reuniuni la Minsk, capitala Belarusului, însă viitorul statut al republicilor proclamate unilateral de insurgenţi la Doneţk şi Lugansk nu a fost discutat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici