Anunțul a fost făcut luni, printr-o fotografie cu ecografia publicată pe rețelele sociale.
„Ne vedem în 2027, micuțule”, a scris premierul, care a transmis că el și partenerul său sunt „super recunoscători” femeilor care i-au ajutat să își întemeieze familia.
Potrivit unui comunicat al partidului D66, din care face parte Jetten, sarcina a fost posibilă cu ajutorul unei donatoare de ovule și al unei mame surogat.
Ambele femei sunt olandeze, au propriii copii și sunt prietene cu cei doi parteneri. Acestea au participat în mod altruist la proces, fără compensații comerciale.
Partidul D66 a oferit și explicații despre procedura medicală, după ce vestea a stârnit interes în Olanda și în străinătate.
Potrivit formațiunii, întregul proces a avut loc în Olanda, cu respectarea legislației naționale și cu ajutorul fertilizării in vitro (FIV).
Precizările caestea au, de altfel, și o miză juridică, pentru că în Olanda, maternitatea surogat comercială nu este permisă, iar unele cupluri aleg să recurgă la astfel de proceduri în alte țări, unde acest lucru este posibil.
În cazul premierului, partidul susține că nu a existat o astfel de situație.
Jetten a cerut presei să respecte intimitatea mamei surogat și să nu o transforme în centrul atenției publice. Donatoarea de ovule nu dorește să acorde interviuri.
Potrivit D66, nașterea nu ar trebui să afecteze semnificativ activitatea premierului. Jetten intenționează să își ia câteva zile libere în perioada venirii pe lume a copilului, după care va reveni la atribuțiile sale guvernamentale.
În vârstă de 39 de ani, Rob Jetten a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei atunci când a preluat funcția, la începutul anului 2026. Dacă va rămâne în fruntea guvernului până în primăvara anului viitor, el ar putea intra în istoria politică a țării și ca primul premier care devine părinte în timpul mandatului.