Premierul scoţian Nicola Sturgeon lansează o nouă campanie de independenţă a Scoţiei în urma Brexitului

Nicola Sturgeon, premierul scoţian, a declarat că votul Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, a schimbat direcţia aleasă în urmă cu doi ani în urma referendumului pentru independenţă, în cadrul căruia majoritatea scoţienilor au respins crearea unui stat independent, informează Reuters.

3112 afișări
Imaginea articolului Premierul scoţian Nicola Sturgeon lansează o nouă campanie de independenţă a Scoţiei în urma Brexitului

Premierul scoţian Nicola Sturgeon lansează o nouă campanie de independenţă a Scoţiei în urma Brexitului

"Controlăm destinul nostru ca stat sau vom fi mereu la mila deciziilor care au loc în altă parte?", a afirmat Sturgeon.

Partidul Naţional Scoţian (PNS) finanţează un sondaj asupra independenţei prin care ţinteşte să obţină cel puţin două milioane de răspunsuri din partea populaţiei Scoţiei care se ridică la 5,3 milioane de locuitori, până la data de 30 noiembrie. Înarmaţi cu rezultatul acestui sondaj şi mai multe informaţii asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat Brexitului, se poate decide necesitatea unui nou referendum pentru independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie.

În urma referendumului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, 68 la sută din populaţia Scoţiei a votat pentru rămânerea în UE. Potrivit PNS, apartenenţa la Uniunea Europeană a fost factorul decisiv pentru votul scoţienilor de a face în continuare parte din Marea Britanie.

Liderii unor întreprinderi comerciale solicită premierului scoţian să se "gândească mai bine", declarând că o campanie de independenţă poate aduce şi mai multă nesiguranţă în ceea ce priveşte "viitorului Scoţiei, într-un moment în care micile şi marile afaceri caută stabilitate la toate nivelele conducerii".

Liderul conservator scoţian Ruth Davidson o acuză pe Sturgeon de folosirea referendumului UE pentru a crea o şi mai mare divizare.

"Readucerea în discuţie a dezbaterii referendumului va produce o nesiguranţă şi mai mare în privinţa viitorului Scoţiei, într-un moment în care avem nevoie de un Guvern care să se dedice siguranţei şi stabilităţii", a spus Ruth Davidson.

Potrivit lui Sturgeon însă, pierderea accesului la piaţa unică europeană este o limită peste care Scoţia nu poate trece.

"Vara aceasta vom fi martorii unor schimbări seismice care va avea un impact puternic asupra ambiţiei noastre pentru această ţară, Marea Britanie care exista înainte de 23 iunie s-a schimbat fundamental. În vreme ce nu iau nimic de bun, suspectez că susţinerea independenţei va creşte dacă devine clar că acesta este cel mai bun ori singurul mod de a proteja interesele Scoţiei", a adăugat Nicola Sturgeon.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici