Preşedintele haitian a anunţat un bilanţ greşit al morţilor în urma seismului

Cancelaria preşedintelui haitian a corectat miercuri cifra de 270.000 de decese în urma cutremurului de la 12 ianuarie pe care Rene Preval a anunţat-o anumitor publicaţii, dând asigurări că este vorba despre o greşeală şi că bilanţul este de fapt de 217.000 de morţi.

15 afișări
Imaginea articolului Preşedintele haitian a anunţat un bilanţ greşit al morţilor în urma seismului

Preşedintele haitian a anunţat un bilanţ greşit al morţilor în urma seismului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cifra de 270.000 de morţi a apărut în transcrierea discursului pronunţat de Preval marţi la Quito (Ecuador) în cadrul summitului Uniunii naţiunilor sud-americane (UNASUR) consacrat situaţiei din Haiti.

"A fost făcută o greşeală de tipar", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui haitian, Dieudonne Saincy.

Ministrul haitian de Interne, Paul-Antoine Bien-Aime, a afirmat miercuri că bilanţul a fost reevaluat la "peste 217.000 de morţi".

Întrebat despre cifrele vehiculate în presă în legătură cu un bilanţ mai mare, ministrul a declarat că "există persoane care avansează cifra de 230.000 (de morţi), dar noi am înregistrat puţin peste 217.000. Acestea sunt numere verificate".

Corpurile neînsufleţite ale cetăţenilor haitieni, afectaţi în urmă cu o lună de un cutremur de magnitudine 7, au fost transportate în primele săptămâni de la seism cu camioanele în gropi comune, făcând dificilă realizarea bilanţului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici