Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, acuzată de corupţie

Cel puţin trei plângeri pentru corupţie au fost depuse împotriva prinţesei moştenitoare a Suediei, Victoria, în cadrul unui scandal privind cadouri pe care ea şi soţul ei, prinţul Daniel, le-au acceptat în urma căsătoriei, la 19 iunie, a anunţat luni presa suedeză.

213 afișări
Imaginea articolului Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, acuzată de corupţie

Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, acuzată de corupţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Au fost depuse plângeri, dar voi şti mai multe săptămâna viitoare", a declarat, pentru cotidianul Expressen, procurorul Gunnar Stetler, specializat în lupta împotriva corupţiei, adăugând că, în prezent, el trebuie să ia o hotărâre cu privire la deschiderea unei eventuale anchete preliminare.

Plângerile vizează cadouri pe care cei doi soţi le-au acceptat din partea unui om de afaceri, Bertil Hult, constând în utilizarea hidroavionului privat şi iahtului acestuia, în timpul lunii de miere, potrivit mai multor publicaţii.

Aceste cadouri ar fi evaluate la câteva milioane de coroane suedeze (sute de mii de euro sau de dolari).

Aceste informaţii au fost publicate la o zi după ce Peter Wolodarski, editorialistul principal al cotidianului suedez Dagen Nyheter, a lansat un atac împotriva prinţesei, pentru că a acceptat aceste favoruri.

"Este uimitor că moştenitoarea coroanei Suediei acceptă ca un miliardar suedez să-i ofere un mijloc de transport şi un acoperiş deasupra capului în timpul lunii sale de miere, în timp ce această persoană ar putea fi interesată să obţină o răsplată în schimbul acestor favoruri", a afirmat Wolodarski.

Palatul regal a afirmat că prinţesa nu a făcut nimic blamabil. "Este vorba despre o vacanţă privată şi de un cadou de nuntă din partea unui vechi prieten al familiei regale", a declarat pentru agenţia TT, o purtătoare de cuvânt a Curţii, Ulrika Naesholm.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici