Prinţul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de două luni de convalescenţă

Prinţul Philip al Marii Britanii, care a împlinit, luni, vârsta de 92 de ani şi a primit vizita reginei Elizabeth a II-a la spitalul londonez unde a fost operat la abdomen, are un moral bun şi va avea nevoie de "două luni de convalescenţă", a anunţat Palatul Buckingham, citat de AFP.

147 afișări
Imaginea articolului Prinţul Philip al Marii Britanii va avea nevoie de două luni de convalescenţă

Prinţul Philip (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Regina Elizabeth a II-a, care a purtat un taior alb, a sosit la clinica londoneză cu puţin timp înainte de ora locală 19.00 (18.00 GMT) şi a petrecut o jumătate de oră alături de soţul ei. La plecarea din spital, suverana britanică nu a făcut comentarii pentru presă.

Starea de sănătate a soţului ei "evoluează aşa cum era prevăzut pentru acest stadiu precoce. Nu suferă şi are un moral bun. Va rămâne în spital pentru încă două săptămâni şi va urma o perioadă de convalescenţă de aproximativ două luni", a anunţat palatul regal într-un comunicat.

Prinţul Philip a fost vizitat, luni după-amiază, şi de fiul său Edward. Acesta a fost primul său vizitator.

Intervievat de reporteri despre starea de sănătate a tatălui său, după acea vizită de 20 de minute, contele de Wessex a răspuns: "Se simte bine, mulţumesc".

Luni dimineaţă, pe contul său de Twitter, premierul britanic David Cameron i-a urat ducelui de Edinburgh "o aniversare fericită cu ocazia împlinirii vârstei de 92 de ani".

Aşa cum o cere tradiţia, salve de tun au fost trase în onoarea prinţului, din Turnul Londrei şi de la Castelul Edinburgh.

Prinţul Philip a fost internat joi într-un spital privat, London Clinic.

Vineri, Palatul Buckingham a explicat că ducele de Edinburgh a suportat "o operaţie exploratorie" sub anestezie generală în zona abdomenului şi că acesta a reacţionat "de o manieră satisfăcătoare" la acea intervenţie, fără să ofere detalii despre boala de care suferă soţul suveranei britanice.

Cu doar câteva ore înainte de internare, prinţul participase, zâmbitor, la o recepţie organizată în grădina Palatului Buckingham.

Aceasta este cea de-a patra spitalizare a sa în ultimele 18 luni. La sfârşitul anului 2011, prinţul Philip a suferit o operaţie din cauza unei artere coronare blocate şi a fost apoi internat de alte două ori în 2012 din cauza unei infecţii urinare.

Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabilă, prinţul Philip i-a stat alături soţiei sale, fără greşeală, în cei 61 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune că prinţul este "stânca ei".

Constanţa sa în rolul de fidel adjunct i-a atras simpatia supuşilor britanici, în ciuda caracterului său aspru şi a unor gafe devenite celebre.

Prinţul Philip, care a efectuat de-a lungul anilor numeroase vizite oficiale şi a patronat numeroase asociaţii, a anunţat cu ocazia celei de-a 90-a aniversări că va reduce numărul acestor angajamente, considerând că "şi-a făcut datoria".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici