Proiect de lege privind gestionarea protestelor din Grecia: Organizatorii manifestaţiilor vor fi obligaţi să suporte eventualele daune

Primarul Atenei, Giorgios Kaminis, a prezentat un proiect de lege privind gestionarea protestelor, organizatorii manifestaţiilor fiind obligaţi să suporte eventualele daune, în timp ce poliţia nu va mai putea recurge la gaze lacrimogene, informează ziarul Ekathimerini, în ediţia online.

78 afișări
Imaginea articolului Proiect de lege privind gestionarea protestelor din Grecia: Organizatorii manifestaţiilor vor fi obligaţi să suporte eventualele daune

Proiect de lege privind gestionarea protestelor din Grecia: Organizatorii manifestaţiilor vor fi obligaţi să suporte eventualele daune(Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Kaminis a explicat că a propus acest proiect prin intermediul unui dialog "deschis, sincer şi public" pe tema protestelor, care sunt frecvente şi uneori sunt marcate de violenţe.

"În medie, au avut loc trei demonstraţii zilnice în Atena anul trecut", a explicat Kaminis, precizând că traficul rutier este perturbat de fiecare dată.

Organizatorii demonstraţiilor trebuie să informeze autorităţile în avans cu 24 de ore, conform noului proiect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici