Prima pagină » Știri externe » Promisiunea incredibilă a unui candidat la președinție. El va cere SUA și Israel să-i bombardeze țara

Promisiunea incredibilă a unui candidat la președinție. El va cere SUA și Israel să-i bombardeze țara

Un politician care încearcă să devină președintele Columbiei vrea ca SUA și Israel să-i bombardeze țara. El a făcut promisiunea înainte de alegerile prezidențiale. Candidatul susține că prin atacurile aeriene ar putea fi înfrânte temutele carteluri de droguri din țara sa.
Promisiunea incredibilă a unui candidat la președinție. El va cere SUA și Israel să-i bombardeze țara
sursa foto: pixabay
Petru Mazilu
11 feb. 2026, 20:17, Politic

Abelardo de la Espriella, un politician din Columbia, vrea ca SUA și Israel să-i bombardeze țara, potrivit Le Figaro. Politicianul care ar putea fi viitorul președinte al țării susține că astfel se poate lupta cu traficanți de droguri.

Promisiunea a fost făcută înainte de alegerile din Columbia de candidatul de dreapta. El a promis că îi va bombarda pe traficanți de droguri cu sprijinul SUA

Într-un interviu acordat miercuri AFP, Abelardo de la Espriella a anunțat că va lansa o ofensivă aeriană, cu sprijinul Statelor Unite și Israelului, în primele 90 de zile de mandat pentru a învinge cartelurile de droguri.

De la sediul de campanie din Bogotá, politicianul a promis că va implementa un „plan șoc” pentru a recâștiga controlul asupra unor zone întinse din țară deținute de gherile și traficanți de droguri.

De asemenea, avocatul în vârstă de 47 de ani, care se autointitulează „Tigrul”, promite că va da foc tuturor plantațiilor de coca din țară. Columbia este principalul producător mondial de cocaină.